StiripesurseȘtirile zileiSpitalele din SUA au fost atacate cibernetic

Spitalele din SUA au fost atacate cibernetic

Publicat:

Autorităţile din Statele Unite ale Americii au avertizat că sistemele IT din spitale sunt vizate de hackeri, care încearcă să le infecteze cu viruşi tip ransomware, relatează joi dpa, potrivit agerpres.

O anchetă comună a Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Agenţiei pentru securitatea informatică şi a infrastructurii (CISA) şi a Departamentului pentru sănătate şi servicii umane (HHS) a stabilit că există “informaţii credibile” în acest sens.

Citeşte şi: Germania înregistrează pentru prima dată peste 16.000 de infectări zilnice

“Actori maliţioşi” neidentificaţi folosesc un program de “răscumpărare” Ryuk pentru a fura date şi a perturba serviciile medicale, au atenţionat agenţiile într-un comunicat comun publicat miercuri.

Este vorba de un soft care criptează conţinutul computerelor, cerând o răscumpărare pentru a “elibera” datele.


Un atac similar lansat la nivel global, folosind ransomware-ul WannaCry, a afectat în mai 2017 spitalele britanice, aminteşte dpa.

Citeşte şi: Ani grei de închisoare pentru un fost preşedinte sud-coreean! Sentinţa este definitivă!

Nivelul exact la care au fost afectate până acum spitalele din SUA de actualele atacuri încă nu este clar.

Potrivit media, au fost afectate spitale din statele New York, Oregon şi Minnesota.

Agenţiile au subliniat că aceste atacuri se pot dovedi deosebit de problematice pentru sistemul de sănătate în condiţiile în care cazurile de coronavirus continuă să se răspândească în SUA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Organizația Maritimă Internațională lucrează la evacuarea navelor blocate de luni de zile în Ormuz

Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) colaborează cu Oman, Iran şi celelalte ţări riverane din Golful Persic pentru a concepe „o rută sigură” prin care să...

Fiecare a doua persoană din sudul țării se află sub pragul sărăciei

Fiecare a doua persoană din sudul Republicii Moldova se află sub pragul sărăciei, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS), citate de TVR Moldova. Citește...

Zeci de angajați ai Poliției de Frontieră au fost instruiți privind protecția internațională la frontieră

Instruirea cu genericul „Asigurarea protecției internaționale la frontieră, respectarea principiului nereturnării – practici și standarde naționale și internaționale”, a fost organizată de Agenția ONU...

Cooperarea moldo-polonă și parcursul european al Republicii Moldova – discutate la MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a găzduit, la Ministerul Afacerilor Externe, o delegație a Republicii Polone, condusă de viceministrul afacerilor externe, Marcin Bosacki, și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.