StiripesurseȘtirile zileiFosta preşedintă a Boliviei va fi judecată pentru genocid în Bolivia

Fosta preşedintă a Boliviei va fi judecată pentru genocid în Bolivia

Publicat:

Parlamentul Boliviei, aflat la sfârşit de mandat, a aprobat joi o moţiune ce recomandă trimiterea în judecată a fostei preşedinte interimare a ţării, Jeanine Anez, şi a miniştrilor săi, pentru a răspunde în legătură cu modul în care au fost gestionate conflictele sociale de anul trecut, soldate cu circa 30 de morţi, informează AFP, potrivit agerpres.

Camera deputaţilor şi Senatul, reunite în sesiune comună, au aprobat un raport parlamentar asupra “masacrelor de la Senkata, Sacaba şi Yapacani, care recomandă o judecată de responsabilităţi împotriva Jeaninei Anez, pentru genocid şi alte delicte”, a anunţat Senatul pe contul său de Twitter.

Citeşte şi: O braziliancă a fost ucisă în atacul terorist din Nisa

Parlamentul a aprobat de asemenea punerea sub acuzare a 11 miniştri, a adăugat Senatul.

O comisie parlamentară, controlată de MAS, mişcarea fostului preşedinte Evo Morales, a anchetat timp de mai multe luni asupra incidentelor care au avut loc în mai multe regiuni ale Boliviei, între octombrie şi noiembrie 2019, soldate cu circa 30 de morţi. Ea şi-a prezentat raportul marţi, la peste o săptămână de la preluarea puterii de către noul preşedinte Luis Arce, candidat al MAS.


O anchetă a Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului (CIDO) a stabilit la rândul său că aceste incidente s-au soldat cu 35 de morţi.

Citeşte şi: Peste 18.000 de germani au aflat că sunt infectaţi cu COVID în ultimele 24 de ore

Incidentele au avut loc în Bolivia după alegerile prezidenţiale din octombrie 2019, care l-au readus pe Morales la conducerea ţării, dar care au provocat de asemenea manifestaţii ale opoziţiei ce denunţau fraude. Evo Morales a fost constrâns să demisioneze, înainte de a se exila în Mexic, apoi în Argentina.

Preşedinta Senatului, Eva Copa, membră a MAS, a precizat că acest raport va fi predat Parchetului bolivian, pentru declanşarea unei eventuale proceduri. Ea mizează, de asemenea, pe faptul că acest raport va fi aprobat definitiv de noul parlament, unde MAS îşi păstrează majoritatea şi care ar urma să-şi înceapă activitatea săptămâna viitoare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Poliţiştii au prins un tânăr căutat pentru escrocherie

Un tânăr de 24 de ani, anunțat în căutare, a fost reținut de polițiștii din Ialoveni. Potrivit IGP, infractorul a fost condamnat anterior la...

Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a fost ales președinte al Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice. Mandatul prevede...

Şoşoacă şi Şor în tandreţuri antieuropene la „Davosul” lui Putin

Europarlamentara „suveranistă” Diana Șoșoacă, aflată într-o vizită în Rusia, unde participă la lucrările Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, numit și „Davosul” lui Putin,...

Fotografiile postate din concediu pot atrage hoții

Fotografiile postate din concedii pe rețelele de socializare sunt semnalul perfect pentru infractori. Iar dacă proprietarii plecați în vacanță nu au instalat un sistem...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.