StiripesurseExternePremierul maghiar anunţă când vor veni primele vaccinuri

Premierul maghiar anunţă când vor veni primele vaccinuri

Publicat:

Primul lot de vaccinuri va ajunge probabil în Ungaria la sfârşitul lui decembrie sau începutul lui ianuarie anul viitor, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul naţional de radio, preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Orban a arătat că Ungaria discută despre vaccinuri cu China şi Rusia, iar până în primăvara lui 2021 ar putea avea acces la două sau trei vaccinuri diferite. Din aprilie anul viitor, se va putea probabil ‘proclama victoria asupra pandemiei’, a susţinut el.

Citeşte şi: Peste 18.000 de germani au aflat că sunt infectaţi cu COVID în ultimele 24 de ore

Deocamdată, nu s-au încheiat testele clinice pentru niciun vaccin împotriva coronavirusului, deşi sunt în pregătire în întreaga lume aproape 200 de astfel de produse, reaminteşte Reuters. Primele rezultate ale testelor avansate sunt aşteptate până la sfârşitul anului.

Guvernul de la Budapesta nu a impus până acum restricţii pentru evenimentele cu participare de masă; în Ungaria, şcolile funcţionează normal, iar magazinele sunt deschise. Au avut loc meciuri de fotbal cu spectatori pe stadioane din întreaga ţară.


Orban a anunţat la radio că de luni încălcarea regulilor privind portul măştii va fi sancţionată drastic, iar dacă este necesar autorităţile vor închide restaurantele şi magazinele. ‘Cred că cheia este respectarea regulilor existente (…) şi purtarea măştilor’, a spus premierul, asigurând că există suficiente locuri în spitale şi ventilatoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

Camera Medicală Naţională a cerut marţi guvernului să limiteze programul restaurantelor şi să reintroducă orare speciale de cumpărături pentru bătrâni, însă cabinetul Orban nu a dat curs acestor propuneri, deşi numărul de pacienţi spitalizaţi este în creştere.

Citeşte şi: O braziliancă a fost ucisă în atacul terorist din Nisa

Reuters apreciază că guvernul ungar încearcă să evite repetarea carantinei din primăvară, care a dus la o cădere economică cu 13,6% în trimestrul al doilea.

Joi, în Ungaria s-a ajuns la un total de 68.127 de cazuri şi 1634 de morţi, cu 56 de decese numai în ultimul interval de 24 de ore consemnat în statistică. În spitalele din ţară sunt internaţi 3187 de pacienţi cu coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.