StiripesurseExterneDodon o felicită pe Maia Sandu pentru rezultatul obținut în alegeri

Dodon o felicită pe Maia Sandu pentru rezultatul obținut în alegeri

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, care candidează pentru un nou mandat, a transmis, luni, un mesaj de felicitare liderului Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, pentru accederea în turul al doilea după alegerile de duminică, relatează agerpres.

Acesta a declarat, luni, după o întâlnire de lucru cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, şi cu prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, că aşteaptă ca Maia Sandu să ia poziţie faţă de declaraţiile anterioare despre tentativele actualei puteri de falsificare a alegerilor.

Citeşte şi: Autorităţile din Peru au redeschis Machu Picchu

“Vreau să felicit contracandidatul meu, doamna Maia Sandu, pentru faptul că a ajuns în turul doi. De fapt, se repetă situaţia de acum patru ani când am fost doi concurenţi electorali în turul doi pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Eu cred că noi ne vom mai vedea şi la dezbateri televizate în timpul apropiat, dar, din nou, şi acest contracandidat făcea declaraţii despre falsificări şi ar fi bine tot să ia o poziţie în acest sens”, a afirmat Dodon.

Liderul de la Chişinău a precizat, de asemenea, că “sistemul electoral şi conducerea de vârf a ţării au demonstrat că pot organiza alegeri libere, corecte şi democratice”.


“Am văzut o mobilizare destul de bună în interiorul ţării, dar sper că pentru turul doi, din data de 15 noiembrie, mobilizarea va fi şi mai bună. Faptul cum au avut loc alegerile de ieri este un răspuns şi celor care vorbeau de falsificări. Vreau să mă adresez acestor foşti candidaţi şi actuali candidaţi la funcţia de preşedinte că ar fi bine să îşi ceară scuze de la instituţiile de stat şi de la cetăţeni pentru falsurile pe care le-au promovat pe parcursul ultimelor săptămâni, despre falsificări şi despre multe alte lucruri. Rezultatul acum vă convine? Nu vorbiţi deja de falsificări. De fapt, ieri, sistemul electoral şi conducerea de vârf a ţării au demonstrat că pot organiza alegeri libere, corecte şi democratice”, a adăugat Dodon.

Potrivit datelor CEC, după centralizarea voturilor de pe teritoriul Republicii Moldova, candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, ea fiind votată de 487.635 alegători, ceea ce reprezintă 36.16% din totalul celor 1.348.707 voturi valabil exprimate.

Pe locul al doilea s-a situat actualul preşedinte al ţării, socialistul Igor Dodon, cu 439.866 voturi (32,61%), urmat de Renato Usatîi (Partidul Politic “Partidul Nostru”), cu 16,90%, Violeta Ivanov (Partidul Politic “Şor”), cu 6,49%, Năstase (Partidul Politic “Platforma Demnitate şi Adevăr”), cu 3,26%, Octavian Ţîcu (Partidul Politic “Partidul Unităţii Naţionale”), cu 2,01%, Tudor Deliu (Partidul Liberal Democrat din Moldova), cu 1,37%, şi Dorin Chirtoacă (Blocul electoral Unirea) 1,20%.

Citeşte şi: Procesul Charlie Hebdo a fost SUSPENDAT! Mai mulţi inculpaţi sunt infectaţi cu COVID!

De asemenea, candidatul PAS s-a impus detaşat în diasporă, obţinând 70,12% din voturi, în timp ce Igor Dodon s-a clasat abia pe poziţia a treia cu 3,65% din voturi. Pe poziţia a doua s-a situat candidatul Renato Usatîi (Partidul Politic “Partidul Nostru”), cu 17,25%.

Pentru că niciunul dintre candidaţi nu a întrunit 50% + 1 din voturi, Maia Sandu şi Igor Dodon se vor înfrunta în turul al doilea, care va fi organizat pe 15 noiembrie.

La alegerile din Republica Moldova, procentul prezenţei la vot a fost de 42,76%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.