Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat joi că Rusia nu se aşteaptă la vreo schimbare radicală în relaţiile sale cu SUA, care s-au deteriorat în ultimii ani, odată cu venirea democratului Joe Biden la Casa Albă, relatează EFE şi Interfax, scrie agerpres.
“Politologii noştri – şi eu sunt pe deplin de acord cu ei – nu se aşteaptă la schimbări revoluţionare” în politica externă a SUA faţă de Rusia, a afirmat Lavrov într-un interviu acordat media ruse şi străine, deşi a admis că “a face prognoze în acest moment nu este o idee foarte profitabilă”.
Şeful diplomaţiei ruse consideră că, în acest moment, Statele Unite sunt “profund divizate”, aspect care a ieşit în evidenţă şi la recentele alegeri prezidenţiale.
“Este clar că politicienii responsabili trebuie să caute puncte de conexiune care să le permită să depăşească această diviziune şi să promoveze idei unificatoare care să adune împreună poporul american”, a spus el.
În opinia multor observatori, a argumentat Lavrov, unul dintre aceşti “numitori comuni” ar fi relaţia cu Rusia.
În acest context, şeful diplomaţiei ruse a denunţat că, în ultimii ani, în SUA a fost promovată o rusofobie pe scară largă.
“Ar fi păcat dacă se va încerca unificarea SUA ca naţiune pe baza rusofobiei. Dar vom vedea”, a spus el.
În orice caz, a apreciat ministrul rus, declaraţiile lui Biden indică faptul că politica sa externa va urma cursul celei aplicate de administraţia Barack Obama.
Lavrov nu manifestă optimism în privinţa şanselor ca cele două ţări să poată prelungi în următoarele săptămâni tratatul New Start privind reducerea armelor nucleare, singurul care mai există în acest domeniu între cele două puteri şi care expiră la 5 februarie.
“În mijlocul agitaţiei din SUA legate de numărarea voturilor, de procesele în justiţie şi alte frământări, nu ne putem aştepta nici de la oamenii (preşedintelui Donald) Trump, nici de la viitoarea echipă Biden, la vreo propunere concisă, realistă şi neinfluenţată de conjunctura imediată”, a apreciat el.
“Vom aştepta ca totul să se calmeze”, a adăugat Serghei Lavrov, opinând că Rusia nu are nevoie de prelungirea New Start mai mult decât americanii.
“Am dori să-l prelungim şi am pus totul pe masă. Acum depinde de americani să răspundă. Dacă răspunsul va fi negativ, ei bine, vom trăi şi fără acest acord. Dispunem de tot ceea ce este necesar pentru a ne garanta securitatea”, a avertizat el.
La 16 octombrie, preşedintele rus Vladimir Putin a propus prelungirea tratatului de control al armelor pentru cel puţin un an fără condiţii prealabile, ceea ce ar permite desfăşurarea unor negocieri substanţiale cu privire la toate aspectele şi încheierea unui nou acord în acest timp, aminteşte EFE.
SUA au respins atunci propunerea şefului statului rus, calificând-o drept “inacceptabilă”. “SUA au propus anterior o prelungire a New Start pentru un an în schimbul unei îngheţări a numărului de ogive nucleare ale SUA şi ale Rusiei în perioada respectivă”, a reacţionat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, Robert O’Brian, citat de AFP.
Citește și : Un elicopter plin cu observatori internaţionali S-A PRĂBUŞIT în Sinaiul egiptean. Toţi cei aflaţi la bord au murit!
New Start menţine arsenalele ambelor ţări mult sub nivelul lor din perioada Războiului Rece, limitând la 700 numărul lansatoarelor nucleare strategice desfăşurate şi la 1.550 numărul ogivelor nucleare.
Eventuala dispariţie a acordului negociat în timpul preşedinţilor Barack Obama şi Dmitri Medvedev provoacă temeri privind o relansare a cursei înarmărilor şi deteriorarea relaţiilor dintre cele două puteri într-un domeniu foarte sensibil.











