StiripesurseȘtirile zileiBiden, optimist privind relansarea economică post-pandemie a SUA

Biden, optimist privind relansarea economică post-pandemie a SUA

Publicat:

 Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, s-a declarat optimist luni, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţi ai sindicatelor şi mediilor de afaceri, în legătură cu perspectivele relansării economice post-pandemie, scrie mediafax.

“Pentru a remarca ceea ce este evident, se pare că acum ne îndreptăm spre ieşirea dintr-un colţ întunecat. Nu vreau să exprim un optimism fals, dar cred că putem face acest lucru”, a declarat Joseph Biden, potrivit agenţiei Associated Press şi cotidianului The New York Times, după o întrevedere cu reprezentanţi ai sindicatelor şi ai asociaţiilor mediilor de afaceri.

Citește și : Preşedintele Parlamentului European o felicită pe Maia Sandu

“Am fost de acord cu toţii asupra obiectivelor comune, doar că avem perspective uşor diferite”, a explicat preşedintele-ales al SUA.

Joseph Biden a promis în campania electorală că va aloca mii de miliarde de dolari pentru stimularea activităţilor economice, extinderea serviciilor de asistenţă medicală şi contracararea efectelor schimbărilor climatice.


Citește și : Tot mai mulţi migranţi ajung în Cipru din Turcia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.