StiripesurseExterneMaia Sandu: 'Populaţia Moldovei a fost divizată de-a lungul multor ani'

Maia Sandu: ‘Populaţia Moldovei a fost divizată de-a lungul multor ani’

Publicat:

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, într-un interviu acordat luni EuroNews, că “populaţia Moldovei a fost divizată de-a lungul multor ani”, “jumătate dintre oameni privind spre Vest, iar cealaltă jumătate spre Est”, transmite şi agerpres.

Sandu, care a câştigat scrutinul prezidenţial în faţa actualului şef al statului, socialistul Igor Dodon, a declarat că “rezultatul acestor alegeri a dovedit că oamenii vor să se unească în jurul obiectivelor comune”, printre care şi crearea unui stat funcţional.

Citeşte şi: Bulgaria BLOCHEAZĂ aderarea la UE a Macedoniei de Nord

“Mulţi moldoveni îşi doresc o ţară în care să vrea să rămână, pentru că astăzi avem o treime din populaţie care a părăsit ţara pentru că nu aveau oportunităţi acasă. Va fi greu. Nu toată lumea din Parlament, din actualul Parlament, împărtăşeşte agenda mea, care este susţinută de oameni. Nu toţi vor să avem instituţii puternice care să lupte împotriva corupţiei, care să-i pedepsească pe cei care au furat de la oamenii noştri, dar vom găsi o cale. Avem sprijinul oamenilor şi vom găsi o modalitate de a pune în aplicare aceste reforme ambiţioase. Asta îşi doresc oamenii din Moldova. Vor alegeri parlamentare anticipate, deoarece actualul Parlament a arătat că nu lucrează pentru oameni. Unii dintre deputaţii din Parlament sunt implicaţi în cazuri de corupţie, contrabandă şi oamenii îşi doresc şansa de a alege un nou parlament care să-i reprezinte. În timpul acestei campanii am ales să ne axăm pe unitatea dintre oameni şi să nu folosim diviziunea. Populaţia Moldovei a fost divizată de-a lungul multor ani, jumătate dintre oameni privind spre vest, iar cealaltă jumătate spre est. Am ales obiectivele care pot uni oamenii şi această cale s-a dovedit a fi cea corectă. Rezultatul acestor alegeri a dovedit că oamenii vor să se unească în jurul obiectivelor comune. Construirea unui nivel de trai bun acasă, construirea unui stat funcţional. Nu va fi uşor, dar acesta este primul pas important”, a afirmat Maia Sandu.


Citeşte şi: Germania şi Franţa vor un New Deal european cu SUA

Maia Sandu s-a impus în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova cu 57,75% din voturi, având cu peste 15 procente mai mult decât actualul preşedinte, Igor Dodon.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.