StiripesurseExterneArestări în cazul JAFULUI care a şocat toată Germania - VIDEO

Arestări în cazul JAFULUI care a şocat toată Germania – VIDEO

Publicat:

Poliţia germană a arestat marţi trei suspecţi bănuiţi că ar fi fost implicaţi în furtul unor bijuterii cu o valoare inestimabilă de la un muzeu din oraşul estic Dresda, în urmă cu aproape un an, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Suspecţii vor fi aduşi marţi în faţa unui judecător, a anunţat Parchetul din Dresda. Ei urmează să fie acuzaţi de jaf comis în bandă organizată şi incendiere.

Citeşte şi: Bulgaria BLOCHEAZĂ aderarea la UE a Macedoniei de Nord

Cei trei au fost arestaţi la Berlin. Au fost efectuate percheziţii în aproximativ optsprezece locaţii din capitală, inclusiv zece apartamente, precum şi garaje şi autovehicule.


În ziua de 25 noiembrie a anului trecut, înaintea zorilor, două persoane au intrat fraudulos printr-o fereastră cu gratii în opulentul Grünes Gewölbe (Seiful Verde) din Dresda, supranumit “Muzeul comorilor”, au spart o vitrină cu ajutorul unui topor şi au plecat cu diamante şi alte bijuterii. Acţiunea a durat doar câteva minute.

“Suntem şocaţi de brutalitatea acestui furt”, a declarat la acea vreme, într-o conferinţă de presă, directoarea muzeului, Marion Ackermann. Ea a menţionat un prejudiciu de o valoare istorică şi culturală ”inestimabilă”, care nu poate fi contabilizat în cifre. “Nu le putem reduce la o valoare întrucât nu sunt de vânzare”, a explicat Ackermann. Având în vedere notorietatea acestora, bijuteriile sunt dificil de valorificat pe piaţă, iar responsabilii muzeului nu exclud posibilitatea ca hoţii să le dezmembreze pentru a le recicla sub o formă diferită. “Ar fi groaznic”, a spus directoarea muzeului.

Începând din 1723, August al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi prinţ-ales al Saxoniei în secolul al XVIII-lea, a depozitat în acest muzeu, construit în secolul al XVI-lea, colecţia personală de bijuterii şi opere de artă renascentiste şi baroce.

Muzeul este celebru pentru colecţia de bijuterii, una dintre cele mai importante din Europa, compusă din obiecte din metale preţioase, porţelanuri, sculpturi în fildeş sau chihlimbar, bronz sau bătute cu nestemate.

Citeşte şi: Germania şi Franţa vor un New Deal european cu SUA

După renovarea muzeului în 2004, colecţiile de obiecte vechi au fost depozitate la parter, unde a fost comis furtul, iar primul etaj găzduieşte expoziţii temporare.

Anchetatorii continuă să caute bijuteriile furate şi posibile dovezi.

Poliţiştii au efectuat marţi pecheziţii în cartierul Neukölln din Berlin, ajutaţi de agenţi de intervenţie din alte landuri, dar şi de forţe speciale federale, notează DPA.

Aproximativ 1.640 de poliţişti sunt implicaţi, potrivit autorităţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.