StiripesurseȘtirile zileiEvo Morales a preluat conducerea partidului care câştigat alegerile din Bolivia

Evo Morales a preluat conducerea partidului care câştigat alegerile din Bolivia

Publicat:

Fostul preşedinte bolivian Evo Morales, care s-a întors din exil în urmă cu abia o săptămână, a anunţat marţi că a reluat conducerea marelui partid de stânga învingător în alegerile prezidenţiale, Mişcarea spre Socialism (MAS), condusă până acum de Luis Arce, devenit noul preşedinte al ţării, informează miercuri France Presse, potrivit agerpres.

“Prin evaluarea rezultatelor alegerilor şi a altor chestiuni, am decis prin consens că din acest moment Evo va prelua preşedinţia Mişcării spre Socialism”, a anunţat însuşi Evo Morales într-o conferinţă de presă în oraşul Cochabamba, fieful său electoral din centrul ţării.

Citeşte şi: Jeremy Corbyn a fost reprimit în Partidul Laburist

El a anunţat de asemenea că a convocat o reuniune a MAS pe 21 noiembrie pentru a discuta despre candidaţii la alegerile departamentale şi municipale din martie viitor.

MAS, un partid pe care el l-a creat în 1997 înainte de a fi ales preşedinte al ţării din 2006 până în 2019, a câştigat alegerile prezidenţiale din primul tur desfăşurat la 18 octombrie. Până atunci, formaţiunea a fost prezidată de Luis Arce, fost ministru al economiei în guvernele lui Evo Morales care, din Argentina unde s-a refugiat, şi-a condus campania electorală.


La scrutinul din octombrie 2019, Evo Morales s-a proclamat câştigător al alegerilor prezidenţiale pentru un al patrulea mandat, dar opoziţia a acuzat fraude. După săptămâni de proteste, el a demisionat şi a fugit din Bolivia, abandonat de poliţie şi armată. Un guvern interimar a fost instalat în aşteptarea noilor alegeri câştigate de MAS.

Citeşte şi: Hong Kong, Paris şi Zurich sunt cele mai scumpe oraşe din lume

De la întoarcerea sa triumfătoare pe pământul natal săptămâna trecută, aclamat de mii de persoane de-a lungul traseului de 1.200 km dintre graniţa argentiniană şi fieful său Cochabamba, Evo Morales este excesiv de activ în afacerile politice ale ţării.

Instalat într-o comunitate de cultivatori de coca din provincia Chapare, fostul preşedinte a asigurat în ultimele zile că el coordonează afacerile statului cu preşedintele Luis Arce.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.