StiripesurseȘtirile zileiNATO îşi menţine angajamentul faţă de misiunea în Afganistan şi după...

NATO îşi menţine angajamentul faţă de misiunea în Afganistan şi după retragerea unor efective americane

Publicat:

NATO îşi menţine angajamentul faţă de misiunea în Afganistan, în ciuda anunţului privind reducerea efectivelor americane la nivelul de 2.500 înainte de jumătatea lui ianuarie 2021, a anunţat miercuri purtătoarea de cuvânt a alianţei, Oana Lungescu, citată de dpa, potrivit agerpres.

‘NATO îşi va continua misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate afgane. Ne menţinem de asemenea angajamentul de finanţare a acestora până în 2024’, a afirmat Lungescu.

Citește și : Nikol Paşinian anunţă un plan de recontrucţie în Nagorno-Karabah

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ţinut legătura cu Statele Unite şi ceilalţi aliaţi, se mai arată în declaraţie.

Stoltenberg avertizase deja despre retragerea militară prematură, avertizând că Afganistanul ar putea redeveni o platformă pentru teroriştii internaţionali care atacă ţări occidentale.


Secretarul american interimar al apărării, Christopher Miller, a anunţat marţi că din Irak şi Afganistan vor fi retraşi câte 2.500 de soldaţi. Conform presei americane, în prezent Statele Unite au circa 4.500 de militari în Afganistan şi 3.000 în Irak.

Preşedintele Donald Trump a promis încetarea angajamentelor împovărătoare în străinătate şi a implicării SUA în aşa-numite ‘războaie fără sfârşit’. Forţele americane sunt prezente în Afganistan din 2001, când au invadat ţara în urma atacurilor de la 11 septembrie. NATO şi-a asumat conducerea eforturilor internaţionale de securitate în Afganistan din 2003.

Citește și : Comisia Europeană cere monitorizarea atentă a situaţiei economice a 12 state membre ale UE

Anul acesta, Washingtonul a ajuns la un acord cu talibanii privind retragerea cu anumite condiţii a militarilor americani în 2021, după 19 ani de război.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul a luat act de demisia lui Alexandr Trubca

Parlamentul a luat act de demisia deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Alexandr Trubca. Decizia a fost aprobată în ședința de joi a legislativului, transmite...

UE a aprobat al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Ambasadorii permanenţi pe lângă UE ai statelor membre au ajuns joi la un acord politic cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni...

Un nou contingent de militari moldoveni pleacă în Kosovo

Un nou contingent de militari ai Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. Cei 41 de militari...

VIDEO Un traficant de droguri, condamnat în lipsă, a fost prins și plasat în penitenciar

Un bărbat de 33 de ani, condamnat în 2017 la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost reținut în Chișinău. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.