StiripesurseȘtirile zileiNancy Pelosi, aleasă din nou de democraţi pentru a conduce Camera...

Nancy Pelosi, aleasă din nou de democraţi pentru a conduce Camera Reprezentanţilor

Publicat:

Deputaţii democraţi au ales-o din nou pe Nancy Pelosi, în vârstă de 80 de ani, pentru a conduce Camera Reprezentanţilor, unde vor avea o majoritate redusă la începutul mandatului lui Joe Biden, relatează AFP, potrivit agerpres..

“Felicitări lui Nancy Pelosi, aleasă din nou de democraţii din Cameră să fie curajoasa noastră lideră şi candidată pentru postul de ‘speaker’ al Camerei din cel de al 117-lea Congres”, a postat pe Twitter comisia democrată însărcinată cu această nominalizare.

Citește și : Nikol Paşinian anunţă un plan de recontrucţie în Nagorno-Karabah

Deşi s-au ridicat unele voci care au cerut o persoană mai tânără în această funcţie, Nancy Peolosi va fi cea care va depune jurământul în ianuarie, după un vot formal al deputaţilor la începutul noii sesiuni parlamentare. Joe Biden va fi învestit la puţin timp după aceea al 46-lea preşedinte american.

Cele 435 de locuri ale Camerei Reprezentanţilor au fost supuse votului în acelaşi timp cu scrutinul prezidenţial de la 3 noiembrie.


Principala opozantă a lui Donald Trump în timpul mandatului republicanului, ea a preluat şefia Camerei în ianuarie 2019, după alegerile de la jumătatea mandatului.

În contextul unei fronde a aripii progresiste a partidului, ea a acceptat să-şi limiteze mandatul la patru ani, respectiv până la viitoarele alegeri de la jumătatea mandatului, care vor avea loc în noiembrie 2022.

Citește și : Comisia Europeană cere monitorizarea atentă a situaţiei economice a 12 state membre ale UE

Nancy Pelosi a mai ocupat acest post între 2007 şi 2010, fiind pe atunci prima femeie din istoria SUA care a deţinut această funcţie crucială.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor este cel de-al treilea personaj din SUA după preşedinte şi vicepreşedinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.