StiripesurseȘtirile zileiDecizia Taiwanului care ÎNFURIE China: A început fabricarea propriilor submarine

Decizia Taiwanului care ÎNFURIE China: A început fabricarea propriilor submarine

Publicat:

Taiwanul a anunţat marţi că a demarat construcţia de submarine pe teritoriul său, submarine ce se vor adăuga flotei de submersibile fabricate în străinătate de care dispune deja, într-un context de tensiuni militare tot mai mari cu Beijingul, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Insula, unde la sfârşitul războiului civil chinez din 1949 s-au refugiat naţionalişti din partidul Kuomintang, conduşi de Chiang Kai-shek şi învinşi de comuniştii lui Mao Zedong, se află de atunci sub ameninţarea unei invazii.

Vezi și: China a lansat o sondă spațială spre Lună – VIDEO

Beijingul consideră de fapt Taiwanul o provincie rebelă chemată să reintre sub tutela sa, cu forţa dacă va fi necesar. Tensiunile s-au amplificat după alegerea, în 2016, la preşedinţia taiwaneză a lui Tsai Ing-wen, provenită dintr-un partid tradiţional ostil Beijingului.


“Vom arăta lumii hotărârea Taiwanului de a-şi apăra teritoriul”, a declarat Tsai Ing-wen în timpul unei ceremonii menite să marcheze începutul construcţiei de submersibile pe un şantier naval din Kaohsiung.

Obiectivul este de a fabrica opt submarine, dintre care primul este aşteptat să fie finalizat în 2025, potrivit unor responsabili taiwanezi. Marina Taiwanului deţine în prezent patru submarine, dintre care două fabricate în SUA în anii 1940.

În ultimele decenii, insula a trebuit să investească masiv în industriile sale de apărare din cauza presiunilor Chinei împotriva ţărilor care îi vindeau arme. Taiwanul a avansat foarte mult în materie de arme şi chiar a construit avioane de vânătoare, însă forţa armatei sale nu se poate compara cu cea a Beijingului.

Citește și: OMS ne recomandă un Crăciun familial restrâns

SUA au aprobat iniţial în 2001 un contract ce prevedea furnizarea a opt submarine convenţionale, însă tranzacţia nu s-a realizat niciodată.

Între timp, China şi-a construit una dintre cele mai puternice flote din lume, cu submarine cu propulsie nucleară şi portavioane. Avioanele sale de vânătoare şi-au sporit incursiunile în spaţiul aerian al insulei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trenul suspendat fără conductor care străbate deșertul

Prima rețea de monorail fără conductor din Africa a fost inaugurată la Cairo. Linia East Nile, deschisă publicului în luna mai, are o lungime...

Milioane de europeni aplică la joburi fără să știe salariul. Directiva privind transparența salarială întârzie în multe țări

Milioane de europeni continuă să aplice pentru locuri de muncă fără să știe cât vor fi plătiți, scrie Euronews.  Noile reguli ale Uniunii Europene, menite...

Câte ore ar trebui să dormim ca să îmbătrânim mai lent. Ce arată un studiu pe 500.000 de oameni

Un somn prea scurt sau prea lung accelerează îmbătrânirea biologică a organismului, arată date recente. După ce a analizat informații de la aproximativ jumătate...

Un institut de informații din China dezvăluie când va fi atacată Cuba: SUA vor avea o operațiune de decapitare și paralizare

SUA vor ataca Cuba cel mai probabil vara aceasta, a anunțat o companie privată de apărare din China, apropiată puterii de la Beijing, pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.