StiripesurseȘtirile zileiToate școlile din Pakistan au fost ÎNCHISE

Toate școlile din Pakistan au fost ÎNCHISE

Publicat:

Pakistanul a anunţat joi închiderea şcolilor şi amânarea examenelor în încercarea de a reduce noile cazuri de infectare şi limitarea numărului de persoane spitalizate din cauza COVID-19, informează Reuters, potrivit agerpres.

Elevii, inclusiv cei din învăţământul superior, precum şi cei din şcoli private, vor continua cursurile la distanţă până pe 24 decembrie, când este programată să înceapă vacanţa de iarnă, care ia sfârşit pe 11 ianuarie.

Citește și: Trump l-a GRAȚIAT pe Michael Flynn

”Vor fi depuse toate eforturile pentru a ne asigura că educaţia continuă de acasă”, a precizat luni ministrul Educaţiei, Shafqat Mahmood, odată cu anunţul închiderii şcolilor, adăugând c, ”dacă situaţia se îmbunătăţeşte”, şcolile se vor redeschide pe 11 ianuarie.

Pakistanul a raportat miercuri 3.306 noi cazuri de coronavirus şi 40 de decese cauzate de pandemie, 2.485 de pacienţi fiind în prezent internaţi în spitale, potrivit oficialilor. Pe teritoriul ţării au fost înregistrate în total 386.198 de cazuri până în acest moment şi 7.843 de decese.


Oficialii au precizat că decizia de a închide şcolile a avut la bază o creştere a ratei de rezultate pozitive a testelor efectuate pe teritoriul ţării. Rata persoanelor testate pozitiv în iunie a ajuns la un maxim de 23%, dar a scăzut până la 1,7% în septembrie. A început să crească din nou ulterior ajungând la 7,41% săptămâna aceasta.

Peste 19% dintre noile cazuri au provenit din unităţi de învăţământ, unde rata de rezultate pozitive aproape s-a dublat într-o săptămână ajungând la 3,3%, au precizat luni oficialii.

Acest stat din sudul Asiei a exclus impunerea unei perioade de izolare la domiciliu pe scară largă, alegând să interzică în schimb adunările publice neesenţiale în încercarea de a ţine economia pe linia de plutire în perioada pandemiei.

”Nu ştim cum va fi iarna aceasta aşa că există puţină teamă în prezent întrucât numărul de cazuri creşte foarte rapid zilele acestea”, a precizat prim-ministrul Imran Khan, cu prilejul unui eveniment organizat miercuri de Forumul Economic Mondial.

Citește și: Joe Biden: Americanii nu vor accepta NERESPECTAREA rezultatelor la alegerile din SUA

”Cu alte cuvinte, vom închide doar ceea ce este neesenţial, adunările publice şi aşa mai departe, acolo unde economia nu are de suferit”, a mai spus acesta.

Pakistanul a închis instituţiile de învăţământ din martie până în septembrie pentru a combate transmiterea virusului. Televiziune de stat şi posturile de radio au transmis atunci lecţii pentru elevii din şcolile publice care învăţau de acasă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.