StiripesurseȘtirile zileiParlamentarii din Taiwan S-AU BĂTUT între ei cu măruntaie de porc...

Parlamentarii din Taiwan S-AU BĂTUT între ei cu măruntaie de porc – VIDEO

Publicat:

Parlamentul taiwanez, ce are reputaţia de a fi frecvent scena unor confruntări haotice între aleşii de la putere şi din opoziţie, a înregistrat vineri un nou incident în care au fost aruncate măruntaie de porc, deputaţii din opoziţie protestând astfel contra deciziei guvernului de a relaxa restricţiile asupra importurilor de carne de porc provenită din SUA, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Membri ai partidului de opoziţie Kuomintang (KMT) au adus în parlament saci care conţineau intestine, inimi, plămâni şi alte organe de porc. Lucrurile au degenerat în timpul dezbaterii.

Citește și: Donald Trump și-a anunțat plecarea de la Casa Albă

”Ne pare rău că am aruncat măruntaie de porc în parlament, dar am făcut asta pentru a aduce în atenţie chestiunea cărnii de porc”, a declarat Lin Wei-chou, un parlamentar din opoziţie.


Deputatul Lin Chu-yin, din partea Partidului Democratic Progresistune (PDP), aflat la putere, a publicat pe contul său de Facebook imagini cu incidentul de vineri din parlament.

Guvernul taiwanez a anunţat recent decizia de a autoriza, de la 1 ianuarie 2021, importurile de carne de porc din SUA conţinând ractopamină, un aditiv care face mai macră carnea de porc şi care este interzis în China şi în Uniunea Europeană.

Autorităţile americane au subliniat că importurile de carne de porc şi de vită sunt unul dintre principalele obstacole în calea semnării unui acord comercial între Washington şi Taipei.

Citește și: Parlamentul European cere RETRAGEREA trupelor turce din Cipru

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi Partidul Democratic Progresist (PDP), care deţine o largă majoritate în parlament, speră că o asemenea relaxare a restricţiilor va permite încheierea acestui acord.

Înainte de a ajunge la putere, PDP a desfăşurat o campanie contra ractopaminei şi KMT acuză acum de ipocrizie formaţiunea aflată la guvernare. PDP susţine acum că ractopamina nu constituie o ameninţare pentru sănătate şi că acordul comercial va consolida relaţiile cu SUA, un aliat strategic al Taiwanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

APP a dispus anchetă la MoldATSA

Agenția Proprietății Publice (APP) a dispus o anchetă la MoldATSA și a suspendat exercitarea atribuțiilor de către directorul întreprinderii, transmite MOLDPRES. Potrivit unui comunicat de...

Părinții cu datorii la pensia alimentară riscă sancțiuni mai aspre

Părintele care refuză să achite pensia alimentară pentru copiii aflați în întreținerea celuilalt părinte riscă sancțiuni mai aspre. Noile prevederi le vor permite executorilor...

Nou mandat de arestare pe numele lui Ilan Şor. Cum a delapidat 100 milioane de dolari de la Banca de Economii din Moldova

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, a oligarhului fugar Ilan Șor în dosarul privind delapidarea a...

Studiu: Tinerele vaccinate împotriva HPV au acum un risc ‘aproape de zero’ de a muri din cauza cancerului de col uterin

Copiii vaccinați împotriva HPV (virusul papiloma uman) la vârsta de 12-13 ani au un risc aproape inexistent de a muri din cauza cancerului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.