StiripesurseȘtirile zileiNoul preşedinte al Liberiei este fostul fotbalist George Weah

Noul preşedinte al Liberiei este fostul fotbalist George Weah

Publicat:

Fostul fotbalist George Weah, premiat cu Balonul de Aur în 1995, a câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Liberia, obţinând 61,5 la sută din voturile exprimate. Weah va fi astfel noul preşedinte al Liberiei, învingându-l Joseph Boakai, vecepreşedintele în funcţie. Aceste alegeri vor marca primul transfer democratic de putere în această ţară, din 1944.

Alegerile s-au desfăşurat marţi, iar numărătoarea s-a încheiat joi.

George Weah, în vârstă de 51 de ani, şi Joseph Boakai, 73 de ani, au ajuns în turul doi al alegerilor, ambii promiţând să lupte împotriva sărăciei şi corupţiei într-o ţară în care mulţi oameni nu au acces la curent electric şi apă potabilă, potrivit agerpres.

Turul doi al alegerilor din Liberia a fost amânat mai mult de o lună, după ce Boakai şi încă un candidat au acuzat situaţii de fraudă la primul tur al alegerilor, în octombrie. Curtea Supremă din Liberia a respins aceste acuzaţii.

Citește și : Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a dizolvat parlamentul


Liberia este condusă de 12 ani de Ellen Johnson Sirleaf, prima preşedintă aleasă într-o ţară africană. Sub conducerea sa, s-a consolidat pacea în Liberia, ţară în care războiul civil s-a încheiat în 2003. Însă criticii, inclusiv majoritatea tinerilor liberieni, susţin că ultimii ani au fost marcaţi de corupţie în administraţie şi că Sirleaf a făcut prea puţin pentru a-i scăpa pe liberieni de sărăcie. În plus, Liberia a fost afectată în ultimii ani şi de Ebola, mii de oameni murind din această cauză în perioada 2014-2016.

Weah a obţinut în primul tur de scrutin 38 la sută din totalul voturilor, iar Boakai 29 la sută.

George Weah a fost un atacant de succes, el evoluând la mari cluburi europene, ca AS Monaco, Paris Saint-Germain, AC Milan, Chelsea, Manchester City şi Olympique Marseille. El a îmbrăcat de 60 de ori tricoul naţionalei Liberiei, pentru care a înscris 22 de goluri. Weah este singurul african câştigător al Balonului de Aur.

În 2014, Weah a fost ales senator şi a mai candidat la prezidenţiale în 2005, fiind învins de actualul şef al statului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.