StiripesurseȘtirile zileiArmata rusă a semnalat o încălcarea a armistiţiului în Nagorno-Karabah

Armata rusă a semnalat o încălcarea a armistiţiului în Nagorno-Karabah

Publicat:

Armata rusă a semnalat sâmbătă o încălcare o armistiţiului care a pus capăt în noiembrie luptelor dintre Azerbaidjan şi Armenia din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, relatează AFP, potrivit agerpres

“Un caz de încălcare a armistiţiului a fost semnalat la 11 decembrie (vineri) în districtul Hadrut”, a precizat Ministerul rus al Apărării, care a desfăşurat forţe de menţinere a păcii la faţa locului, conform unui comunicat publicat sâmbătă.

Citește și : Erdogan vrea o platformă de cooperare în regiunea Caucaz şi pledează pentru aderarea Armeniei

Declaraţiile survin în contextul în care armata armeană a raportat “atacuri” ale Azerbaidjanului în direcţia a doua sate rămase sub controlul forţelor din Nagorno-Karabah.

Într-un comunicat, Ministerul azer al Apărării a denunţat “provocările” armene, adăugând că au fost luate “contramăsuri corespunzătoare”.


Potrivit acestei surse, “armistiţiul este respectat în prezent”.

Un purtător de cuvânt al forţelor ruse de menţinere a păcii, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a confirmat sâmbătă că au existat “schimburi de focuri de armă automată”. El a adăugat că le-au fost transmise apeluri “rapide” celor două părţi pentru a respecta armistiţiul.

Citește și : Frontiera între SUA şi Canada va rămâne închisă până la 21 ianuarie

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, forţele din Nagorno-Karabah au anunţat că trei dintre luptătorii lor au fost răniţi într-un atac al forţelor azere.

Trupe azere au atacat vineri seară combatanţi armeni şi “trei au fost răniţi în schimbul de focuri care a urmat”, a transmis Ministerul Apărării din regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.