StiripesurseȘtirile zileiONU impune noi sancţiuni flotei comerciale nord-coreene

ONU impune noi sancţiuni flotei comerciale nord-coreene

Publicat:

ONU a interzis joi accesul în porturile lumii a patru nave nord-coreene suspectate că transportă mărfuri interzise de sancţiunile internaţionale impuse Phenianului, dar nu a putut să includă pe listă alte şase din cauza opoziţiei Beijingului, relatează AFP, potrivit agerpres.

În octombrie, alte patru nave, sub pavilionul Comorelor, Federaţiei Sfântul Kitts şi Nevis, Cambodgiei şi, respectiv, al Coreii de Nord, au primit interdicţia de a intra în porturi, o premieră în istoria Naţiunilor Unite.

Citeşte şi: Incendiu devastator în New York. Cel puţin 12 oameni au murit

O listă cu zece vase a fost propusă de Statele Unite pentru interdicţie, însă “numai patru nave au fost acceptate”, chiar dacă “procedură rămâne deschisă” pentru celelalte vapoare, a informat o sursă diplomatică sub acoperirea anonimatului.

Confirmând că navele sub interdicţie au toate pavilion nord-coreean, mai multe surse diplomatice au făcut cunoscut că Beijingul s-a opus înscrierii pe lista neagră a altor şase vase propuse de Statele Unite. “China a blocate şase nave şi a permis ca interdicţia să fie aplicată numai celor patru în proprietatea nord-coreenilor”, a precizat un diplomat.


Cu puţin înainte de decizia ONU, anunţată la orele 20.00 GMT, preşedintele american, Donald Trump, în ultima vreme mai degrabă elogios la adresa eforturilor depuse de China pentru a face presiuni asupra Coreii de Nord, a criticat vehement atitudinea Beijingului faţă de Phenian.

“Prinşi în flagrant”, a scris preşedintele american pe Twitter, declarându-se “foarte dezamăgit să vad cum China permite petrolului să intre în Coreea de Nord”. “Nu va fi niciodată o rezolvare amicală a problemei cu Coreea de Nord dacă asta va continua”, a subliniat el. Donald Trump nu a precizat dacă se referă la dovezi, aflate în posesia Statelor Unite, despre o eventuală încălcare de către China a sancţiunilor internaţionale.

Citeşte şi: Patru deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de la Berlin

Beijingul este principalul partener comercial al Phenianului.

Cele patru nave puse sub interdicţie joi de ONU sunt cargourile Ul Ji Bong 6, Rung Ra 2, Sam Jong 2 şi Rye Song Gang 1, au făcut cunoscut pentru AFP surse diplomatice.

În afara acestor vase nord-coreene, lista prezentată de Statele Unite în decembrie mai cuprindea petrolierul Lighthouse Winmore, sub pavilionul Hong Kongului, petrolierul Billions No. 18 (Palau), cargourile Xin Sheng Hai (Belize) şi Kai Xiang (Hong Kong), precum şi navele Yu Yuan (China) şi Glory Hope 1 (identificată, de asemenea, Orient Shenyu, Panama).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

14 iulie, Ziua Naţională a Franţei

Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei...

Evenimentele Zilei de 14 iulie în Istorie

14 iulie este a 195-a zi a calendarului gregorian și a 196-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 14 iulie (BOR) Sfântul Apostol Achila; Sfinții...

Horoscop 14 iulie 2026

Mai multe zodii își consolidează relațiile, își organizează finanțele și fac pași importanți în carieră. Horoscop 14 iulie 2026 Berbec Vă simțiți mai liniștit în privința...

UNTOLD anunță line-up-ul final: nume noi pe scenele festivalului. Premieră: MEDUZA 3Live în România

UNTOLD a anunțat line-up-ul final al ediției din 2026, care va avea loc în perioada 6-9 august, la Cluj-Napoca. Organizatorii au confirmat noi artiști,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.