StiripesurseSintezeIsrael a depăşit 3.000 de decese asociate COVID-19

Israel a depăşit 3.000 de decese asociate COVID-19

Publicat:

Israel, o ţară cu 9 milioane de locuitori, a depăşit luni 3.000 de decese de COVID-19 şi continuă să nu poată să stabilizeze curba infectărilor, înregistrând peste 1.700 de contagieri zilnice, relatează EFE, potrivit agerpres

Ministerul Sănătăţii a informat luni despre 1.720 de cazuri în ultimele 24 de ore şi a 3.003 decese de la începutul pandemiei în martie.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

Numărul total al cazurilor se apropie de 360.000, cu peste 17.000 de cazuri active în prezent.

În spital sunt internate 383 de persoane, dintre care aproape o sută sunt conectate la aparate.


Autorităţile au avertizat asupra posibilităţii unui al treilea val al pandemiei şi a unei noi perioade de izolare la nivel naţional.

Între timp, Israelul se pregăteşte iminent de o campanie masivă de vaccinare, după ce primele doze ale vaccinului dezvoltat de Pfizer au ajuns deja în ţară. Administrarea vaccinului ar putea începe săptămâna aceasta, cu peste 82.000 de persoane vaccinate zilnic.

Paşapoarte verzi pentru cei vaccinaţi

Ministerul Sănătăţii a informat că va înmâna celor vaccinaţi “un paşaport verde” care le va permite să nu se supună interdicţiilor în vigoare în prezent.

Se estimează posibilitatea ca aceste persoane să aibă acces la activităţi şi evenimente interzise pentru cei care nu sunt vaccinaţi, cum ar fi accesul în sălile de teatru, cinema sau în restaurante, sau scutirea de la testele de COVID-19 pentru cei care călătoresc.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

În acest fel, Ministerul Sănătăţii încearcă să impulsioneze vaccinarea în rândul populaţiei şi să învingă reticenţele prezente în rândul multora dintre cei care se tem că vaccinurile anti COVID-19 nu sunt încă sigure.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat că va fi primul care se vaccinează, pentru a-i încuraja astfel pe cetăţeni să-i urmeze exemplul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.