StiripesurseȘtirile zileiPeste 3.700 de americani au fost răpuși de coronavirus într-o singură...

Peste 3.700 de americani au fost răpuși de coronavirus într-o singură zi

Publicat:

Statele Unite au înregistrat miercuri un bilanţ foarte grav de peste 3.700 de morţi şi 250.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi, un dublu record de la începutul pandemiei, potrivit datelor raportate de universitatea americană Johns Hopkins, notează AFP, potrivit agerpres.

Ţara se confruntă de peste o lună cu o recrudescenţă spectaculoasă a pandemiei. De altfel, circa 113.000 de persoane sunt spitalizate în prezent din cauza coronavirusului, potrivit datelor ministerului american al sănătăţii. Şi în acest caz este vorba despre un record.

Citește și: Vicele american va fi vaccinat în public

SUA au deplâns de marţi până miercuri 3.784 de morţi, potrivit bilanţului realizat de AFP pe baza datelor raportate la ora locală 20.30 de universitatea din Baltimore.

A fost pentru a treia oară într-o săptămână când Statele Unite au depăşit pragul de 3.000 de morţi zilnice. Precedentul record de morţi în 24 de ore s-a înregistrat la sfârşitul lui aprilie, în punctul de maxim al primului val, care de fapt nu a scăzut în ţară.


De asemenea, recordurile de contaminări s-au înlănţuit de două săptămâni. Pragul de 200.000 cazuri cotidiene a fost depăşit de 11 ori în ultimele 14 zile.

Autorităţile sanitare americane se aşteptau la această explozie după călătoriile a milioane de americani cu ocazia Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) în urmă cu trei săptămâni, în pofida apelurilor de a rămâne acasă. Experţii se tem că situaţia se va înrăutăţi şi mai mult cu ocazia sărbătorilor de la sfârşitul anului.

Imensa campanie de vaccinări care a fost lansată luni în Statele Unite, cu primele injecţii cu remediul Pfizer/BioNTech, nu va permite stăvilirea creşterii actuale, au avertizat ei, pentru că sunt necesare mai multe luni înainte ca o parte suficient de importantă a populaţiei să fie imunizată.

Citește și: Flavio Cotti, fostul preşedinte al Elveţiei, a murit de COVID

În faţa urgenţei situaţiei şi a temerilor legate de lipsa stocurilor de vaccinuri în lunile care vor urma, Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a decis miercuri să autorizeze utilizarea integrală a fiolelor de vaccin Pfizer, care în unele cazuri conţin mai mult de cele cinci doze prevăzute.

Guvernul american a achiziţionat oficial 100 de milioane de doze din acest vaccin, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.