StiripesurseȘtirile zileiCarambol masiv pe o șosea din Pennsylvania: Doi oameni au murit!

Carambol masiv pe o șosea din Pennsylvania: Doi oameni au murit!

Publicat:

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa miercuri într-un carambol de proporţii pe o autostrada interstatală din Pennsylvania, Statele Unite, în care au fost implicate până la 60 de vehicule, din cauza unei furtuni intense de zăpadă, potrivit forţelor de ordine, informează DPA, potrivit agerpres.

Ninsoarea a început în statele de pe coasta de est miercuri seară, meteorologii prognozând până la 60 de centimetri de zăpadă în Pennsylvania şi regiunea munţilor Catskills.

Citește și: Vicele american va fi vaccinat în public

În regiunea metropolei New York, pentru ziua de joi era prognozată o cantitate de zăpadă mai mare decât în întreg sezonul precedent.


Cu toate acestea, în multe regiuni, zăpada este aşteptată să se topească rapid şi să fie însoţită de ploaie începând de joi.

Viteza vântului ar urma să ajungă la 80 de kilometri pe oră, potrivit prognozelor pentru Philadelphia pentru perioada nopţii.

Citește și: Flavio Cotti, fostul preşedinte al Elveţiei, a murit de COVID

Miercuri seară, potrivit Poweroutage.us, un portal care monitorizează penele de electricitate de pe teritoriul Statelor Unite, 50.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în nord-estul Statelor Unite – un număr relativ mic în comparaţie cu condiţii meteo similare din trecut.

Autorităţile din domeniul educaţiei au anunţat că anul acesta nu vor mai fi declarate zile libere din cauza ninsorii întrucât cursurile se desfăşoară online în contextul pandemiei de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.