StiripesurseȘtirile zileiCuba vrea un dialog cu Washingtonul, dar nu renunță la socialism

Cuba vrea un dialog cu Washingtonul, dar nu renunță la socialism

Publicat:

Preşedintele Miguel Diaz-Canel a exprimat joi disponibilitatea Cubei de a discuta “despre orice subiect” cu Statele Unite, unde Joe Biden urmează să-i succeadă în ianuarie lui Donald Trump, fără a renunţa la socialism, relatează vineri France Presse, potrivit agerpres.

“După cum s-a spus deja cu suficientă claritate, suntem gata să discutăm orice subiect. Ceea ce nu suntem pregătiţi să negociem, la ce nu vom renunţa niciun centimetru, este revoluţia, socialismul şi suveranitatea noastră”, a declarat Diaz-Canel la sfârşitul sesiunii anuale a Parlamentului cubanez.

Citește și: Irlanda de Nord intră în LOCKDOWN imediat după Crăciun

“Principiile nu vor fi niciodată pe masă”, a insistat preşedintele cubanez, care s-a exprimat exact la şase ani după restabilirea relaţiilor dintre Havana şi Washington.

Adversare de la revoluţia condusă de Fidel Castro în 1959, Statele Unite şi Cuba au operat sub conducerea preşedinţilor Barack Obama şi Raul Castro o apropiere istorică care în 2015 a permis restabilirea relaţiilor diplomatice.


Dar după ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă în 2017, Statele Unite au înăsprit embargoul pe care l-au impus Cubei din 1962, invocând încălcări ale drepturilor omului în Cuba şi sprijinul Havanei pentru guvernul chavist din Venezuela.

Diaz-Canel a subliniat că 2020 “a fost un an dur şi exigent ca puţini alţii”, din cauza pandemiei de coronavirus şi a întăririi blocadei de către administraţia preşedintelui republican Donald Trump.

În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din SUA de la 3 noiembrie, democratul Joe Biden a anunţat că dacă va fi ales, se va mişca rapid pentru “a elimina restricţiile lui Trump privind transferurile de bani şi călătoriile” ce afectează familiile separate, într-un interviu cu media digitală de opoziţie Cibercuba.

Diaz-Canel a declarat joi că în contextul campaniei electorale din Statele Unite, cercurile cubaneze anticastriste instalate în Florida au încercat să creeze “o situaţie de instabilitate şi tensiune” cu scopul, consideră el, de “a face imposibilă orice întoarcere la dialog (americano-cubanez) în cazul victoriei democrate”.

În acest context, el s-a referit la mişcarea de protest de zece zile condusă în noiembrie de 14 membri ai unui colectiv de artişti cubanezi numit Mişcarea San Isidro (MSI) pentru a cere eliberarea unui raper arestat câteva zile mai devreme.

Citește și: TOȚI elevii răpiți în Nigeria au fost ELIBERAȚI

Evacuarea de către poliţie a unei case din Havana unde protestatarii se refugiaseră a declanşat o demonstraţie neobişnuită pe 27 noiembrie în faţa Ministerului Culturii în favoarea libertăţii de exprimare.

Referindu-se la acest episod, în timpul căruia Ministerul Culturii a refuzat să discute cu persoane pe care le-a acuzat că erau finanţate de Statele Unite, Diaz-Canel a criticat “revendicările extra-artistice al căror scop evident este de a servi drept trambulină pentru proiecte de confruntare deja cunoscute, cu scopul de a crea o opoziţie politică”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.