StiripesurseExterneFranţa pregăteşte condiţionarea libertăţii de mişcare de vaccinare

Franţa pregăteşte condiţionarea libertăţii de mişcare de vaccinare

Publicat:

Un proiect de lege care prevede posibilitatea condiţionării deplasărilor sau exercitării activităţii de prezentarea unui test de depistare sau de efectuarea unui vaccin a provocat marţi îngrijorare şi indignare în Franţa, iar guvernul a negat că ar vrea să creeze un “stat sanitar”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Opoziţia de dreapta şi de extremă dreapta s-a alarmat marţi asupra acestui proiect de lege, prezentat luni în consiliul de miniştri de şeful guvernul Jean Castex, în scopul instituirii unui regim peren de răspuns la crizele sanitare.

Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

În contextul în care Franţa urmează să iasă în aprilie din starea de urgenţă sanitară declanşată odată cu pandemia de COVID-19, proiectul de lege vizează “stabilirea unui cadru juridic durabil pentru crizele sanitare”, potrivit guvernului.

Un articol de text prevede că “premierul poate, dacă este necesar (…) să condiţioneze deplasările persoanelor, accesul lor la mijloace de transport sau la anumite locuri, precum şi exercitarea anumitor activităţi de prezentarea rezultatelor unui test de depistare care stabileşte că persoana nu este afectată sau contaminată în urma unui tratament preventiv, inclusiv a administrării unui vaccin, sau a unui tratament curativ”.


Chiar dacă nu menţionează în mod explicit pandemia de COVID-19, acest articol a turnat gaz pe foc, în condiţiile în care preşedintele Emmanuel Macron a declarat în mod repetat că vaccinul împotriva acestei maladii, care urmează să înceapă să fie administrat la sfârşitul săptămânii, nu este obligatoriu în Franţa.

“Într-un mod perfid, acest text intenţionează nu să facă vaccinul obligatoriu, ci să împiedice orice viaţă socială pentru persoanele care nu-l vor face”, a afirmat preşedinta formaţiunii Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă), Marine Le Pen, într-un comunicat, denunţând o “măsură de esenţă totalitară”.

Citeşte şi:  Regatul Unit îi sancţionează pe organizatorii ruşi ai scrutinurilor în teritoriul ucrainean

“Credeam, cu naivitate, că în patria noastră respectarea libertăţilor era regula şi aceste restricţii, excepţia. Prin asta executivul ar avea toată puterea de a ne suspenda libertăţile fără control din partea Parlamentului? De neconceput”, a reacţionat pe Twitter nr. 2 al partidului de dreapta Les Républicains, Guillaume Peltier.

În contextul acestor critici, ministrul funcţiunii publice, Amélie de Montchalin, a explicat că textul “nu a fost deloc gândit pentru a crea puteri excepţionale pentru guvern” sau “a crea un stat sanitar”.

Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

“Va exista cu siguranţă o dezbatere, tot ce va trebui clarificat va fi clarificat”, a dat ea asigurări pe CNews.

“Afirm din nou, vaccinarea (împotriva COVID-19) nu este obligatorie”, a insistat ministrul sănătăţii, Olivier Veran.

Franţa este unul dintre statele europene cele mai suspicioase faţă de vaccinul pentru COVID-19, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Italia ar trebui să-și reconsidere poziția față de energia nucleară, consideră șeful AIE. Centralele nucleare sunt interzise în Italia în urma a două referendumuri

Italia ar trebui să-și reconsidere respingerea energiei nucleare, în contextul în care urmărește o mai mare securitate energetică și stabilitate economică, a declarat șeful...

România, printre ultimele țări din UE la ocuparea forței de muncă și cu al doilea cel mai mare decalaj între bărbați și femei

Rata de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană a ajuns în 2025 la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, de 76,1%, echivalentul...

Rusia vrea ‘inteligență artificială suverană’. Care sunt motivele și de ce nu ar putea funcționa acest plan

Cea mai mare companie petrolieră din Rusia, Rosneft, condusă de Igor Sechin, un aliat apropiat al liderului rus Vladimir Putin, și-a exprimat îngrijorările cu...

Blocada americană rămâne în vigoare până la încheierea unui acord cu Iranul, anunţă Trump, după ce Teheranul deschide total Strâmtoarea Ormuz

Blocada impusă de către Statele Unite porturilor iraniene va rămâne în vigoare - până la încheierea unui acord cu Iranul -, anunţă vineri preşedintele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.