StiripesurseȘtirile zileiUn fotojurnalist columbian a murit la două zile după ce a...

Un fotojurnalist columbian a murit la două zile după ce a fost rănit grav într-un atentat

Publicat:

Un fotojurnalist columbian, Felipe Guevara, în vârstă de 27 de ani, care a denunţat de mai multe ori ameninţări cu moartea la adresa sa, a decedat miercuri după ce a fost rănit cu mai multe focuri de armă, cu două zile înainte, în oraşul Cali (sud-vestul Columbiei), informează joi AFP, potrivit agerpres.

“Felipe Guevara, jurnalistul nostru pe probleme judiciare, a decedat miercurea aceasta după ce a fost rănit într-un atentat, luni seara”, a deplâns publicaţia de senzaţional Q’hubo pe contul său de Twitter.

Citește și : Vaccinarea anti-COVID-19 începe în Mexic

În 2017, acest jurnalist a denunţat “pe lângă autorităţi competente ameninţări cu moartea” la adresa sa, a adăugat la rândul său primarul oraşului Cali, Jorge Ivan Ospina, în timpul unei conferinţe de presă. Primarul a oferit o recompensă ce echivalează cu 15.000 de dolari pentru orice informaţie cu privire la autorii crimei.

Chiar dacă poliţia a negat iniţial că atentatul împotriva lui Felipe Guevara ar avea legătură cu profesia sa de jurnalist, Ospina a dat asigurări că autorităţile analizează “toate ipotezele” în ceea ce priveşte mobilul crimei.


Potrivit Fundaţiei pentru Libertatea Presei (FLIP), acest jurnalist a părăsit în 2017 cartierul unde a fost ucis, în urma unor ameninţări formulate la adresa sa “după ce el a scris articole despre o bandă criminală ce opera în acest sector”. El a denunţat noi ameninţări în 2018 şi în luna august a acestui an, adaugă FLIP într-un comunicat.

Citește și : Qatar şi Dubai au început miercuri campaniile de vaccinare împotriva COVID-19

 

“Este îngrijorător că poliţia naţională respinge din start faptul că atentatul împotriva lui Guevara ar putea fi legat de munca lui de jurnalist”, şi-a exprimat regretul fundaţia.

Juliette de Rivero, reprezentanta în Columbia a Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului, a denunţat crima şi a îndemnat la “o anchetă rapidă şi eficace, pentru a-i sancţiona pe cei responsabili”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.