StiripesurseȘtirile zileiCamera Reprezentanţilor a respins vetoul lui Trump la legea bugetului apărării

Camera Reprezentanţilor a respins vetoul lui Trump la legea bugetului apărării

Publicat:

Camera Reprezentanţilor a Congresului american a respins luni, cu o largă majoritate, vetoul dat de preşedintele în exerciţiu Donald Trump la legea bugetului de apărare, deschizând calea pentru un vot final similar în Senat, ce ar marca o premieră în mandatul celui de-al 45-lea preşedinte ale Statelor Unite, relatează AFP, potrivit agerpres.

Mai mult de două treimi dintre membrii Camerei prezenţi în sală au votat în favoarea bugetului – 212 democraţi, dar şi 109 republicani -, ‘în pofida obiecţiilor preşedintelui’, asigurând majoritatea calificată necesară pentru a depăşi vetoul acestuia, ceea ce echivalează cu o înfrângere răsunătoare pentru preşedinte, în ultimele sale săptămâni de mandat.

Citeşte şi: Peste 10 milioane de mexicani au rămas fără curent

Legea de autorizare a apărării naţionale (National Defense Authorization Act, NDAA, trecută prin Congres în fiecare an începând din 1961) pe anul fiscal 2021 a fost rezultatul unor îndelungi negocieri între republicani şi democraţi în Senat şi Camera Reprezentanţilor.

Bugetul de 740,5 miliarde de dolari fusese adoptat la începutul lunii cu majorităţi zdrobitoare, atât de Camera Reprezentanţilor, cu majoritate democrată, cât şi de Senat, controlat de republicani. El prevede în special o creştere cu 3% a salariilor personalului din apărare.


Donald Trump a anunţat la 23 decembrie că respinge prin veto legea, provocând consternare chiar şi în tabăra sa.

Pe lângă faptul că, în opinia sa, este prea favorabil Chinei, Trump mai reproşează textului că deschide posibilitatea redenumirii bazelor militare ce onorează generali confederaţi, care au luptat în apărarea sclaviei în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865).

Preşedintele şi-a justificat opoziţia şi prin faptul că textul nu prevede abolirea unei legi (‘articolul 230’) care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care le acuză de părtinire împotriva sa.

Aceasta a fost a noua oară când Donald Trump a blocat o lege în cei patru ani de mandat, însă până acum Congresul nu strânsese niciodată destule voturi pentru a trece peste vetoul său.

Citeşte şi: MASACRU marca ELN în Columbia! Cinci oameni au fost ucişi, printre care şi un copil de 3 ani

În hemiciclu, republicanul Mac Thornberry, numărul doi al Comisiei Forţelor Armate a Camerei, i-a îndemnat pe republicani să respingă vetoul prezidenţial. ‘Este acelaşi text, nu a fost schimbată nicio virgulă’ faţă de cel adoptat ‘cu peste 80% de Cameră în urmă cu 20 de zile’, a pledat el luni.

Deocamdată nu a fost fixată o dată pentru votul în Senat, unde va fi de asemenea necesară o majoritate de două treimi pentru a răsturna vetoul preşedintelui. Bugetul apărării a fost adoptat de această cameră cu 84 de voturi pentru şi 13 împotrivă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.