StiripesurseȘtirile zileiO povestire publicata de The New Yorker îi aduce autoarei un...

O povestire publicata de The New Yorker îi aduce autoarei un contract de peste un milion de dolari

Publicat:

O povestire publicata în revista The New Yorker, despre întâlnirea dintre un barbat si o femeie, considerata de multi ca o extensie a fenomenului #Metoo, a devenit în doar câteva zile un adevarat fenomen si i-a adus autoarei un contract editorial de peste un milion de dolari, informeaza AFP, potrivit agerpres.

Publicat în editia tiparita din 11 decembrie, dar disponibila online înca din 4 decembrie, povestirea ”Cat Person” (”iubitor de pisici”) a devenit cel de-al doilea cel mai citit articol de pe site-ul The New Yorker, în anul 2017.

Pe primul loc în topul celor mai citite articole se afla materialul semnat de Ronan Farrow, aparut la începutul lunii octombrie, în care mai multe femei fac dezvaluiri despre Harvey Weinstein, trei dintre acestea acuzându-l de viol.

”Cat Person” este primul articol semnat de Kristen Roupenian, în vârsta de 36 de ani, profesoara la Universitatea Harvard, care apare într-o revista importanta.

Miercuri, editura Scout Press, parte a grupului Simon & Schuster, a anuntat ca a semnat cu Kristen Roupenian un contract pentru doua carti, dintre care prima este programata pentru a fi publicata în primavara lui 2019.


Potrivit presei americane, Kristen Roupenian a primit oferte din partea mai multor editori, oferta câstigatoare depasind un milion de dolari, suma record pentru un roman de debut al unei autoare necunoscute în urma cu trei saptamâni.

Editura Scout Press nu a dorit sa comenteze informatiile.

”Cat Person” relateaza întâlnirea unei studente de 20 de ani cu un barbat de 34 de ani, felul cum se construieste relatia dintre cei doi, alchimia, neîntelegerile, greselile, dar si modul cum decurge prima relatie sexuala.

Povestirea ”a impresionat milioane de cititori din lumea întreaga care au regasit în ea lucruri care li s-au parut adevarate sau care i-a facut sa se gândeasca la propriile experiente”, a explicat pentru AFP Deborah Treisman, responsabila departamentului pentru fictiune de la The New Yorker.

Articolul a declansat un val de reactii, multi considerându-l în prelungirea campaniei anti-hartuire #MeToo, lansata în mijlocul scandalului Harvey Weinstein si care încurajeaza femeile victime ale hartuirii si agresiunii sexuale sa faca dezvaluiri publice.

Cu toate acestea, sunt si voci care au criticat aceasta interpretare, subliniind ca povestirea este mai degraba o opera de fictiune, si nu o marturie.

”A dat nastere la ceea ce mi se pare a fi, în cea mai mare parte, o dezbatere despre consimtamânt, interactiunile dintre barbati si femei si despre natura operei de fictiune”, a precizat Deborah Treisman.

Contactata de AFP, Kristen Roupenian nu a dat curs invitatiei de a comenta subiectul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.