StiripesurseDiasporaUE 'pregătită să ajute' la creşterea producţiei de vaccinuri (comisarul european...

UE ‘pregătită să ajute’ la creşterea producţiei de vaccinuri (comisarul european pentru sănătate)

Publicat:

În timp ce campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 înregistrează întârzieri, Uniunea Europeană a recunoscut sâmbătă o “insuficienţă mondială” a capacităţilor de producere a vaccinurilor, declarându-se “pregătită să ajute” pentru a le creşte, potrivit comisarului european pentru sănătate Stella Kyriakides, citat de AFP, scrie agerpres

Demararea vaccinărilor a făcut obiectul criticilor în toată Europa – în special în Franţa, unde lentoarea procesului alarmează, şi în Germania, unde unii medici şi-au exprimat regretul că personalului spitalicesc nu i se acordă întâietate în absenţa dozelor în număr suficient.

Citește și : Wuhan a sărbătorit intrarea în 2021, la un an după apariţia primului caz de COVID-19

“Aceste dificultăţi, pentru moment, nu se explică prin volumul comenzilor, ci prin insuficienţa la scară mondială a capacităţilor de producţie. Acesta este cazul pentru BioNTech”, a explicat Stella Kyriakides într-un interviu acordat agenţiei germane DPA.

După ce a comandat iniţial în noiembrie 200 milioane de doze de vaccin dezvoltat de compania americană Pfizer şi de societatea germană BioNTech, UE a exercitat o opţiune de cumpărare a 100 milioane doze suplimentare pentru 2021.


Campania de vaccinare a început în ultimul weekend din 2020 în cele 27 de ţări ale UE, după autorizarea de către Bruxelles a acestui vaccin la sfârşitul lunii decembrie, el fiind şi primul autorizat în UE.

“UE a furnizat din timp finanţări BioNTech în valoare de 100 milioane de euro pentru a-şi dezvolta capacităţile de producţie. Situaţia se va ameliora puţin câte puţin”, a asigurat Kyriakides.

“Suntem din nou pregătiţi să ajutăm pentru a creşte capacităţile de producţie”, a insistat ea.

BioNTech mizează să pună în funcţiune din februarie o nouă unitate de producţie la Marburg, în Germania, capabilă să furnizeze 250 de milioane de doze suplimentare în primul semestru al anului 2021, a declarat vineri pentru Spiegel cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin.

Această instalaţie germană va consolida producţia uzinei belgiene din Puurs, unde sunt fabricate loturile de vaccinuri destinate UE.

BioNTech a indicat de asemenea că a încheiat contracte cu cinci fabricanţi farmaceutici din Europa pentru a creşte producţia. Negocierile continuă cu alte întreprinderi specializate, a precizat BioNTech.

În afară de Pfizer-BioNTech, UE încheiat alte cinci contracte (AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi-GSK, Moderna şi CureVac) şi are în vedere semnarea unuia cu Novavax.

Citește și : Fauci: Vaccinarea merge mai greu decât era plănuit în SUA; avem nevoie de mai multe resurse

“Alţi fabricanţi cu care noi am încheiat contracte sunt pe punctul de a-şi vedea vaccinurile aprobate de UE”, a indicat Stella Kyriakides.

“Noi ne-am pus de acord în UE pentru a nu pune toate ouăle în acelaşi coş. Dacă toate aceste vaccinuri în curs de dezvoltare sunt aprobate, UE va avea peste 2 miliarde de doze disponibile pentru toţi cei 450 milioane de europeni şi pentru vecinii lor”, a subliniat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 170 de mii de persoane au primit medicamente compensate prin intermediul sistemului ‘eRețeta’

Peste 170 de mii de persoane au primit în luna iunie medicamente și dispozitive medicale compensate, prescrise prin intermediul sistemului „eRețeta”. Pentru acestea, Compania...

Mii de pacienţi au primit medicamente și dispozitive compensate prin eRețeta

Peste 170.000 de persoane au beneficiat, în luna iunie, de medicamente și dispozitive medicale compensate, prescrise prin sistemul informațional „eRețeta”. Compania Națională de Asigurări...

Producătorii de medicamente cer schimbarea modului de stabilire a prețurilor

Producătorii autohtoni de medicamente solicită autorităților să modifice formula de calcul a prețurilor, pe motiv că actualul mecanism nu mai reflectă realitățile economice și...

R. Moldova va primi peste 10 milioane de euro pentru combaterea HIV și tuberculozei

Republica Moldova va beneficia de un grant nerambursabil în valoare de 10,008 milioane de euro din partea Fondului Global pentru combaterea HIV/SIDA, tuberculozei și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.