StiripesurseȘtirile zileiATAC jihadist în nordul Siriei: Şase militari au fost ucişi!

ATAC jihadist în nordul Siriei: Şase militari au fost ucişi!

Publicat:

Cel puţin nouă persoane, dintre care şapte soldaţi ai regimului sirian, au fost ucişi duminică seara într-un atac al grupării jihadiste Stat Islamic într-un autobuz pe drumul ce leagă Raqa (nordul Siriei) de capitala Damasc, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), ambuscada s-a soldat, de asemenea, cu doi civili morţi şi 16 răniţi, dintre care patru civili.

Citeşte şi: Nancy Pelosi rămâne preşedintele Camerei Reprezentanţilor în SUA

Atacul, al doilea de acest tip în mai puţin de o săptămână, a vizat un autobuz ce transporta soldaţi şi “probabil o parte din rudele” acestora care se îndreptau spre casele lor, a declarat directorul OSDH Rami Abdel Rahmane.

Agenţia de ştiri Sana a informat că nouă civili au fost ucişi şi alţi patru răniţi într-un atac terorist care a avut loc într-un autobuz de pe autostrada Raqa.


Gruparea Stat Islamic nu a revendicat responsabilitatea pentru acest atac.

Pe 30 decembrie, 39 de soldaţi, dintre care opt ofiţeri, au fost ucişi, iar zece militari au fost răniţi într-o ambuscadă revendicată de gruparea jihadistă Stat Islamic care îi viza pe soldaţii aflaţi la bordul unui autobuz din provincia Deir Ezzor (estul Siriei).

În ultimele luni, deşertul Badiya a fost scena unor lupte regulate între jihadişti şi forţele regimului de la Damasc susţinute de atacurile aeriene ale Rusiei.

Citeşte şi: Sudanul, Egiptul şi Etiopia continuă negocierile pentru barajul de pe Nil

Din martie 2019, aceste ciocniri au ucis peste 1.300 de soldaţi sirieni şi militanţi pro-iranieni, precum şi peste 600 de jihadişti, potrivit unui raport al OSDH.

Conflictul sirian declanşat în 2011 de reprimarea protestelor pro-democraţie s-a soldat cu 387.000 de morţi şi a determinat strămutat a milioane de persoane. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.