StiripesurseȘtirile zileiCongresul american CONFIRMĂ victoria lui Joe Biden în alegeri

Congresul american CONFIRMĂ victoria lui Joe Biden în alegeri

Publicat:

Congresul Statelor Unite a ratificat joi victoria preşedintelui ales, democratul Joe Biden, în scrutinul american din 3 noiembrie, transmit Reuters, AFP şi EFE, potrivit agerpres.

Aceasta este ultima etapă înaintea învestirii lui Joe Biden, într-o ceremonie prevăzută pentru 20 ianuarie.

Citește și: Femeia care a murit în incidentele din Congresul american a fost ÎMPUȘCATĂ de polițiști

Vicepreşedintele republican în exerciţiu Mike Pence a certificat votul unui număr de 306 de mari electori în favoarea lui Biden, faţă de 232 pentru Donald Trump. Pragul minim necesar era de 270 de mari electori.

Ratificarea are loc după o lungă şi extraordinară zi de 6 ianuarie care a fost marcată de un asalt asupra Congresului comis de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump cu scopul de a bloca procesul de confirmare a rezultatelor electorale.


După ce Camera Reprezentanţilor şi Senatul şi-au reluat şedinţa comună, liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a condamnat ceea ce el a calificat drept o ”insurecţie eşuată”.

Citește și: Reacții internaționale la evenimentele bulversante din SUA

”Ei au încercat să perturbe democraţia noastră. Au eşuat. Au eşuat. Au eşuat în tentativa de a obstrucţiona Congresul”, a subliniat experimentatul politician republican.

Procesul de certificare a fost întârziat şi de obiecţiile formulate de câţiva republicani faţă de rezultatul alegerilor în statele Arizona şi Pennsylvania. Ambele obiecţii au fost respinse prin vot.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.