StiripesurseȘtirile zileiS-A AFLAT cine este bărbatul care a pătruns în Congres deghizat...

S-A AFLAT cine este bărbatul care a pătruns în Congres deghizat în BIZON

Publicat:

Au fost doar câteva secunde, însă scena s-a transformat în simbol al asaltului violent asupra Capitoliului din Washington comis miercuri de simpatizanţi ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump. Un bărbat deghizat în bizon, cu o căciulă de blană, cu coarne, şi aflat la bustul gol a prezidat pentru scurt timp Senatul SUA, cu pumnul ridicat, în plin haos, comentează EFE, potrivit agerpres.

Protagonistul acestei scene rocamboleşti este Jake Angeli, membru al QAnon, mişcare conspiraţionistă, care se prezintă sub numele de ‘Yellowstone Wolf’ (Lupul din Yellowstone) pe canalul său de YouTube, unde susţine existenţa unei presupuse reţele de pornografie infantilă şi de trafic sexual cu minori condusă de democraţi.

Citește și: Femeia care a murit în incidentele din Congresul american a fost ÎMPUȘCATĂ de polițiști

Prezenţa sa la Capitoliu a devenit virală pe reţelele sociale şi a atras atenţia a mii de persoane, care s-au întrebat de unde a apărut acest personaj care a fost intervievat de EFE în noiembrie 2020. Imaginea a avut un efect atât de mare încât mai multe publicaţii naţionale şi internaţionale s-au referit la Angeli ca la unul dintre liderii care au luat parte la asaltul asupra Congresului american.

Născut în Phoenix (statul american Arizona), Angeli, în vârstă de 27 de ani – potrivit EFE, 32 de ani – potrivit mai multor publicaţii americane, a discutat cu EFE în zilele care au urmat alegerilor prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie 2020, în faţa centrului de votare şi numărare a voturilor din comitatul Maricopa, din acest stat.


‘Yellowstone Wolf’ s-a autodescris drept ”un ales” trimis de QAnon, grup format pe forumurile de internet şi care a fost etichetat de FBI drept o potenţială ameninţare teroristă internă.

Departe de a vorbi despre violenţe şi cu un zâmbet care se întindea de la o ureche la alta, Angeli a explicat că datoria lui este ”să informeze” comunitatea despre diferitele scandaluri pe care le-ar băga sub preş Partidul Democrat, precum tratamentul aplicat persoanelor, amestecul în administraţia americană sau frauda electorală împotriva lui Trump, scrie EFE.

Deşi mai fusese văzut la alte mitinguri în favoarea preşedintelui republican în exerciţiu, zilele de protest din faţa centrului de votare din Maricopa au reprezentat prima sa mare apariţie publică, în care a reuşit să atragă atenţia celor mai importante mijloace de informare în masă din SUA.

În acest context, Angeli a susţinut că intenţia sa era ”să apere voturile lui Trump în Arizona”, aşa cum au făcut alţi mari lideri istorici.

”Încercăm să contrazicem discursul global conform căruia Biden a câştigat prin intermediul nesupunerii civile, aşa cum au făcut-o Gandhi, Iisus sau Martin Luther King”, a declarat el atunci, având pictat pe chip drapelul SUA.

Mesajul său în direct a prins în rândul susţinătorilor lui Trump prezenţi la protestele din Arizona. Astfel, Angeli s-a transformat într-unul dintre oratorii principali ai fiecărui eveniment care a avut loc în Phoenix în acea săptămână, fie în faţa centrului de votare din Maricopa, fie în faţa primăriei, fie în faţa Capitoliului statal.

Citește și: Reacții internaționale la evenimentele bulversante din SUA

Aceste expuneri repetate l-au transformat într-unul din protagoniştii ”apărării voturilor” lui Trump, pe acelaşi nivel cu crainicul de radio ultraconservator Alex Jones.

În mai puţin de două luni, Angeli a ajuns din grădinile Capitoliului din Arizona pe cunoscuta esplanadă de pe Capitoliul din Washington D.C., unde a susţinut şi acolo câteva discursuri înainte de asaltul violent de miercuri. După ce a intrat în clădirea federală şi a reuşit să ajungă în Senat împreună cu tovarăşii săi, ‘Yellowstone Wolf’ a prezidat pentru scurt timp camera superioară a Congresului american, imortalizat într-o imagine care va intra în istorie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.