StiripesurseȘtirile zileiSora lui Kim Jong Un DISPARE din conducerea nord-coreeană

Sora lui Kim Jong Un DISPARE din conducerea nord-coreeană

Publicat:

Numele surorii liderului nord-coreean Kim Jong Un lipseşte dintr-o nouă listă a puternicului Birou Politic al Partidului Muncitoresc Coreean la putere, a relatat luni agenţia de presă de stat KCNA, citată de Reuters, care notează că apar astfel incertitudini privind statutul ei după ani de influenţă crescândă, transmite și agerpres.

Partidul a organizat duminică alegeri pentru Comitetul Central în timpul congresului său care stabileşte obiectivele politicii diplomatice, militare şi economice pentru următorii cinci ani.

Citește și: Un an de la primul deces de coronavirus, anunțat oficial de China

Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a rămas membră a Comitetului Central, dar nu a fost inclusă pe lista Biroului Politic, potrivit KCNA, fapt ce a creat confuzie printre observatorii acestui regim izolat, scrie Reuters.

Influenţa ei a crescut dramatic în ultimii ani, ea devenind iniţial un fel de secretară personală a tânărului lider, apoi emisarul său special în Coreea de Sud şi director adjunct al unui departament-cheie al partidului care supraveghează personalul şi chestiunile organizatorice.


În 2017, sora lui Kim a devenit doar a doua femeie din societatea patriarhală nord-coreeană care s-a alăturat Biroului Politic, după mătuşa sa Kim Kyong Hui, iar agenţia de informaţii a Coreii de Sud a descris-o în august ca fiind “de facto numărul doi la comandă”.

“Este prea devreme să se tragă vreo concluzie cu privire la statutul ei, în contextul în care ea încă este membră a Comitetului Central şi există posibilitatea ca ea să fi preluat alte posturi importante”, a declarat Lim Eul-chul, profesor de studii nord-coreene la Universitatea Kyungnam din Seul.

Comitetul l-a ales pe Kim Jong Un secretar general al partidului, care a preluat titlul de la defunctul său tată, un gest în mare măsură simbolic văzut ca având scopul de a-i cimenta şi mai mult puterea.

Congresul “a aprobat pe deplin” o propunere de promovare a lui Kim în această poziţie, potrivit KCNA.

Kim a exercitat puterea aproape absolută în conducerea dinastică a Coreii de Nord de când a preluat-o după moartea tatălui său Kim Jong Il în 2011. În 2012, într-o conferinţă, partidul l-a numit pe Kim Jong Il “secretar general etern” şi pe Kim Jong Un “prim secretar”.

“Preluarea conducerii de către Kim a dovedit încrederea pe care o are că de acum se află pe picior de egalitate cu tatăl şi cu bunicul său”, a spus Yang Moo-jin, profesor la Universitatea de Studii Nord-Coreene din Seul. “De asemenea, indică intenţia sa strategică de a coagula sistemul partidului în jurul său şi de a-şi consolida puterea”, a adăugat el.

La congres a ieşit totodată în evidenţă ascensiunea fulminantă a lui Jo Yong Won, numit recent în prezidiul de cinci membri al Biroului Politic şi Comitetul Militar Central al partidului.

Citește și: Petrecăreții care au sfidat pandemia, AMENDAȚI drastic la o petrecere din Belgia

Choe Son Hui, un viceministru de externe care a avut un rol esenţial în pregătirea unui al doilea summit – eşuat – cu preşedintele SUA Donald Trump în 2019, a fost retrogradat.

Kim a anunţat că îşi va intensifica eforturile diplomatice, dar a promis totodată vineri că va continua să dezvolte arme, inclusiv rachete balistice intercontinentale (ICBM) “multi-focoase”, şi a numit Statele Unite “cel mai mare inamic al nostru”.

Armata sud-coreeană a anunţat că a detectat semne că Coreea de Nord a organizat o paradă militară duminică noapte pentru a marca congresul. În octombrie, Phenianul a dezvăluit o nouă ICBM montată pentru defilare pe un vehicul transportor cu 11 osii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.