Tunisia marchează joi 10 ani de la căderea regimului lui Zine el Abidine Ben Ali doar prin câteva emisiuni speciale, dar fără drapele sau manifestaţii, cu străzi goale din cauza interdicţiei de deplasare dictate în urma agravării epidemiei de COVID-19, relatează France Presse, potrivit agerpres.
‘În mod normal, am fi manifestat pe străzi pentru a cere mai multă justiţie socială, pentru că guvernele care se succedă din 2011 nu au ţinut cont întotdeauna de această cerinţă’, explică Alaa Talbi, preşedintele Forumului tunisian pentru drepturile economice şi sociale, o organizaţie neguvernamentală. ‘Însă de acest 14 ianuarie rămân acasă, pentru prima oară în zece ani, pentru că este gravă criza sanitară’, adaugă el.
Citește și: Aproape 39.000 de spanioli s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore
Tunisia raportează peste 50 de decese zilnic, iar medicii avertizează că este tot mai greu să se găsească locuri în spitale pentru bolnavii în stare gravă. O carantină de patru zile a intrat în vigoare joi.
Chiar dacă puternicul sindicat UGTT şi celelalte organizaţii au renunţat să manifesteze, dată fiind situaţia sanitară, aceasta nu înseamnă că revendicările nu rămân la fel de puternice.
Creşterea preţurilor, persistenţa şomajului şi precaritatea serviciilor publice, accentuată de pandemie, hrăneşte o decepţie de aceleaşi proporţii ca şi speranţele născute în 2011.
La 14 ianuarie 2011, după mai multe săptămâni de tulburări declanşate de autoincendierea unui vânzător ambulant, o mulţime fără precedent se strânge în faţa Ministerului de Interne, centrul nevralgic al regimului de atunci.
Furia faţă de sărăcie se îndreaptă contra regimului, iar mulţimea scandează ‘Pleacă’. În aceeaşi seară, Ben Ali fuge în exil în Arabia Saudită, unde moare în 2019, în discreţie.
Această fugă după 23 de ani la putere a fost urmată de revolte în mai multe ţări din regiune şi de căderea altor autocraţi consideraţi până atunci de neînlăturat. Tunisia a fost însă singura care şi-a continuat democratizarea.
‘Putem fi dezamăgiţi, dar aceasta nu înseamnă că regretăm: zece ani înseamnă puţin pentru a transforma un sistem instituit de decenii, şi putem fi mândri de progrese’, subliniază Talbi.
‘Am instaurat un nou sistem politic, ne-am pus de acord asupra unei Constituţii, chiar dacă ea nu este încă pusă complet în aplicare, şi am respectat termenele electorale’, explică el, adăugând: ‘Acum este nevoie de o tranziţie economică’.
Tunisia, care depinde în mare măsură de creditorii internaţionali, mai ales europeni, a încheiat în vara trecută un program de sprijin din partea Fondul Monetar Internaţional fără a-şi fi relansat economia, iar bugetul pe 2021 este încă departe de a fi finalizat.
Pandemia a făcut să se prăbuşească turismul, pilon al economiei zguduit deja de atentatele din 2015, într-o nouă criză care a trimis în şomaj zeci de mii de oameni.
Producţia de fosfat şi de petrol a fost afectată de manifestaţii repetate care cereau locuri de muncă şi infrastructuri în regiunile marginalizate.
Clasa politică, fragmentată şi paralizată de lupte pentru putere, acţionează cu dificultate şi este acuzată că serveşte interese personale.
Nouă guverne în zece ani ‘au încercat (…) să echilibreze interesele elitei tradiţionale cu cele ale populaţiei defavorizate’, arată Institut Transnational, un think tank cu sediul la Amsterdam.
În faţa lipsei de perspective, migraţia clandestină spre Europa a atins un vârf: anul trecut, tunisienii au fost de departe pe primul loc între migranţii ilegali care au ajuns pe coastele Italiei.
Potrivit Ministerului de Interne de la Roma, 12.883 de tunisieni au sosit în Italia în 2020, de cinci ori mai mulţi decât în 2019.
Citește și: Este IMPOSIBIL ca Trump să fie judecat înainte de plecarea sa de la Casa Albă
Toate aceste decepţii şi frustrări alimentează o tentaţie de revenire în trecut, împingând în avanscena politică şi mediatică membri ai fostului regim.
Partidul Desturian Liber (PDL), condus de un fost responsabil al formaţiunii lui Ben Ali, Abir Moussi, are astfel vânt în pupa în sondaje. El susţine eradicarea islamiştilor, principala forţă politică de după 2011, şi revenirea la un regim prezidenţial de mână forte.
Dar ‘tineretul care a crescut într-o Tunisie liberă crede încă în revoluţie’, este de părere Talbi.
