StiripesurseȘtirile zileiIranul a testat rachete balistice şi drone militare

Iranul a testat rachete balistice şi drone militare

Publicat:

Gardienii Revoluţiei din Iran au întreprins vineri, în regiunea deşertică din centrul ţării, un exerciţiu militar în care au fost trase rachete balistice sol-sol şi au fost testate noi drone de fabricaţie internă, a relatat televiziunea de stat, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Exerciţiul, care a fost supervizat de comandantul Gardienilor Revoluţiei, general maior Hossein Salami, a avut loc în contextul ultimelor zile ale administraţiei preşedintelui american Donald Trump, cu care Teheranul a avut relaţii extrem de tensionate.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Indonezia (VIDEO)! Cel puțin 34 de oameni au murit

Miercuri, Iranul a efectuat exerciţii cu rachete navale cu rază scurtă, după ce la începutul lunii testase o gamă largă de drone de producţie internă.

‘Dronele cu bombe au lovit ipoteticul scut antirachetă al inamicului din toate direcţiile, distrugând complet ţintele’, a transmis vineri televiziunea de stat.


‘De asemenea, un număr considerabil de rachete balistice dintr-o nouă generaţie au fost trase spre ţinte selectate, provocând lovituri letale ipoteticelor baze inamice’, a adăugat aceeaşi sursă.

Iranul, care se laudă frecvent cu progresele sale tehnologice militare, are unul din cele mai dezvoltate programe de rachete din Orientul Mijlociu, văzând în el o forţă de descurajare şi contracarare a SUA şi a altor inamici în caz de război.

Citeşte şi: Joe Biden anunță un plan de relansare economică de 1.900 de miliarde de dolari

În Golf au avut loc periodic confruntări între armata iraniană şi forţe americane începând din 2018, când Trump a retras unilateral Statele Unite din acordul nuclear internaţional cu Iran şi a reinstituit sancţiuni dure împotriva Teheranului.

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, care va depune jurământul la 20 ianuarie, a declarat că Washingtonul se va alătura din nou acordului ‘dacă Iranul va relua conformarea strictă’ la prevederile acestuia, care i-au impus limitări ale activităţilor nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.