StiripesurseȘtirile zileiJan Kubis noul emisar al ONU pentru Libia

Jan Kubis noul emisar al ONU pentru Libia

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat vineri numirea experimentatului diplomat Jan Kubis în funcţia de emisar al ONU pentru Libia, la aproape un an după demisia ultimului mediator, informează Reuters, potrivit agerpres.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, l-a propus pe Kubis, care îi va urma în acest post lui Ghassan Salame. Salame a renunţat la această poziţie în martie anul trecut din cauza stresului. Adjunctul lui Salame, Stephanie Williams, a acţionat de atunci în calitate de emisar în exerciţiu.

Citește și : Letonia introduce obligativitatea testelor negative anti-covid pentru toţi călătorii care vor să intre în ţară

Kubis, fost ministru slovac de externe, este în prezent coordonatorul special al ONU pentru Liban. De asemenea, în trecut, el a mai fost trimis special al ONU în Afganistan şi Irak.

Numirea sa survine după ce Consiliul de Securitate a aprobat în decembrie o propunere a secretarului general Guterres privind numirea diplomatului bulgar Nicolai Mladenov în acest post. O săptămână mai târziu însă, Mladenov a anunţat că nu poate prelua funcţia din “motive personale şi familiale”.


Citește și : Grecia va începe din 18 ianuarie relaxarea restricţiilor

Libia a cunoscut haosul după răsturnarea susţinută de NATO a liderului Muammar Gaddafi în 2011. În octombrie anul trecut, principalele două tabere aflate în conflict, Guvernul de Uniune Naţională (GNA) de la Tripoli, recunoscut internaţional, şi Armata Naţională Libiană (LNA) din estul ţării, condusă de mareşalul Khalifa Haftar, au convenit o încetare a focului.

Haftar este susţinut de Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Rusia, în timp ce guvernul de la Tripoli este sprijinit de Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.