StiripesurseȘtirile zileiBiden numeşte o expertă transgender ca ministru adjunct al Sănătăţii, o...

Biden numeşte o expertă transgender ca ministru adjunct al Sănătăţii, o premieră

Publicat:

Preşedintele ales al Statele Unite, Joe Biden, a anunţat marţi că o va numi ca ministru adjunct al Sănătăţii pe Rachel Levine, o expertă transgender în pediatrie şi psihiatrie, în prezent responsabilă a Sănătăţii în statul Pennsylvania, alegerea fiind una “istorică”, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Ea reprezintă o alegere istorică şi este extrem de calificată pentru a ajuta la gestionarea politicilor de sănătate ale administraţiei noastre”, a scris Joe Biden, care va deveni miercuri al 46-lea preşedinte al SUA.

Citește și : Eurodeputaţii cer transparenţă totală pentru contractele şi distribuirea vaccinurilor anti-COVID

Rachel Levine “va aduce leadership-ul ferm şi expertiza crucială de care avem nevoie pentru a-i ghida pe oameni să treacă prin această pandemie, indiferent de locul de provenienţă, rasa, religia, orientarea sexuală, identitatea de gen sau handicapul lor”.

În prezent directoare de Sănătate în Pennsylvania şi profesoară universitară de pediatrie şi psihiatrie, Rachel Levine “este pe punctul de a deveni primul oficial federal deschis transgender confirmat de Senatul american”, a precizat echipa lui Joe Biden într-un comunicat.


Democraţii vor prelua în această săptămână controlul în camera superioară a Congresului, care urmează să confirme nominalizările prezidenţiale.

Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a fost criticat pentru politicile sale faţă de persoanele transgender.

El a anunţat în 2017 o decizie de a le interzice persoanelor transgender să servească în armată, invocând “povara costurilor medicale enorme” şi “perturbările”.

Citește și : Aproape 1000 de nemţi au fost răpuşi de coronavirus în utimele 24 de ore

Pentagonul le-a permis în cele din urmă la începutul lui 2018 persoanelor transgender să se înroleze, cu condiţia să îndeplinească anumite criterii fizice şi medicale.

Joe Biden l-a ales pe procurorul general al Californiei, Xavier Becerra, ca ministru al Sănătăţii.

Democratul a promis să crească viteza în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 în SUA, cea mai afectată ţară din lume, cu 24 de milioane de cazuri şi aproape 400.000 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.