StiripesurseȘtirile zileiUE îi propune lui Biden un nou pact transatlantic

UE îi propune lui Biden un nou pact transatlantic

Publicat:

Uniunea Europeană a lansat un apel viitorului preşedinte american Joe Biden pentru a forma un ”nou pact fondator” cu Europa lucrând asupra unor chestiuni precum pacea, securitatea, prosperitatea, libertatea şi drepturile omului, transmit miercuri Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Europa ”are un nou prieten la Casa Albă după patru ani lungi” ai preşedinţiei Trump, a afirmat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în faţa Parlamentului European, cu câteva ore înaintea învestirii lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA.

Citeşte şi: Trump a discutat cu apropiaţii săi despre formarea propriului partid

”Această zi aduce veşti bune: SUA revin şi Europa este pregătită de reînnoire cu un vechi partener de încredere pentru a da o nouă viaţă preţioasei noastre alianţe”, a adăugat ea.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că relaţia transatlantică, ce a suferit mult în ultimii patru ani, poate fi acum revitalizată.


”În prima zi a mandatului său, îi adresez o propunere solemnă noului preşedinte. Haideţi să construim un nou pact fondator pentru o Europă mai puternică, pentru o Americă mai puternică şi pentru o lume mai bună. Această nouă agendă pentru Europa şi pentru SUA pe care dorim să o prezentăm este o agendă ambiţioasă şi, iată de ce, în această primă zi a mandatului său, doresc să-l invit pe preşedintele Biden în Europa pentru a participa la o reuniune extraordinară a Consiliului European la Bruxelles, reuniune care s-ar putea desfăşura în paralel cu un summit al NATO”, a continuat înaltul demnitar european.

Citeşte şi: Steve Bannon se numără printre americanii graţiaţi de Trump

Charles Michel a discutat marţi seară cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, despre posibilitatea organizării unei reuniuni europene în acelaşi timp cu summitul NATO la care va participa Joe Biden. Datele urmează să fie stabilite şi depind de evoluţia pandemiei de COVID-19.

Potrivit lui Michel, Uniunea Europeană şi SUA ar trebui să se concentreze pe cinci priorităţi – impulsionarea cooperării multilaterale, combaterea COVID-19, schimbările climatice, redresarea economică cu o transformare digitală şi combinarea forţelor în eforturile pentru securitate şi pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.