StiripesurseȘtirile zileiPeste 15 milioane de chinezi au fost deja vaccinați anti-COVID

Peste 15 milioane de chinezi au fost deja vaccinați anti-COVID

Publicat:

Peste 15 milioane de persoane în China au fost deja vaccinate împotriva COVID-19, a declarat miercuri un responsabil al Comisiei Naţionale de Sănătate din această ţară, potrivit agenţiei EFE și agerpres.

Cei vaccinaţi fac parte din categoriile considerate de risc, precum funcţionarii, angajaţii portuari sau transportatorii.

Citeşte şi: Steve Bannon se numără printre americanii graţiaţi de Trump

Cotidianul South China Morning Post, din Hong Kong, a scris în decembrie că planul autorităţilor de la Beijing este să vaccineze cel puţin 50 de milioane de persoane înaintea marii migraţii umane prilejuite de sărbătoarea Anului Nou lunar (anul nou chinezesc), care anul acesta începe din 12 februarie şi durează 15 zile.

Potrivit responsabilului citat din Comisia Naţională de Sănătate, Wang Bin, vor putea reveni în locurile lor de origine pentru această sărbătoare numai persoanele care au un test negativ de COVID-19 efectuat cu maxim şapte zile înaintea călătoriei.


Restricţiile de călătorie, indiferent că sunt oficiale sau doar ”recomandări”, vor face ca numărul deplasărilor cu această ocazie să scadă cu circa 40% faţă de anul 2019.

Citeşte şi: Trump a discutat cu apropiaţii săi despre formarea propriului partid

Guvernul chinez a aprobat pe 15 decembrie o campanie de vaccinare axată pe categoriile de risc, pe lângă cele mai sus menţionate printre acestea regăsindu-se personalul sanitar, lucrătorii din lanţul frigului sau persoanele care lucrează în pieţe. Vaccinarea acestor categorii ”de urgenţă” a început încă de la jumătatea anului 2020, până la finele anului trecut fiind distribuite 4,5 de milioane de doze de vaccin, aflat atunci încă în stadiul experimental.

În ultima zi a anului 2020 a fost autorizată comercializarea unuia dintre vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate în China, cel produs de compania farmaceutică de stat Sinopharm.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.