StiripesurseSintezeA doua noapte calmă în Iran. Manifestaţiile pro-regim iau loc protestelor

A doua noapte calmă în Iran. Manifestaţiile pro-regim iau loc protestelor

Publicat:

Teheranul şi majoritatea oraşelor iraniene au avut o a doua noapte calmă, după mai multe zile de proteste în ţară, în timp ce importante manifestaţii pro-regim au avut loc din nou joi dimineaţa, potrivit televiziunii de stat, relatează AFP, potrivit agerpres.

Media şi reţelele sociale nu au relatat despre nici o manifestaţie nocturnă la Teheran şi în marea majoritate a oraşelor de provincie situaţia a fost calmă, chiar dacă au fost publicate înregistrări video cu adunări sporadice, fără a putea fi verificate.

Citeşte şi: Doi piloţi indieni au fost suspendaţi după ce s-au luat la bătaie în plin zbor

În cursul dimineţii, televiziunea iraniană a difuzat imaginile cu noi manifestaţii importante de sprijin faţă de putere în oraşele Ispahan (centru), Machhad (nord-est), Oroumieh (nord-vest), Babol sau Ardebil (nord).

”Suntem toţi împreună, în spatele ghidului”, ayatollahul Ali Khamenei, scandau manifestanţii, potrivit imaginilor de televiziune.


Manifestanţii au reluat sloganurile ”Moarte Americii”, ”Moarte Israelului” sau ”Moarte monafegh-ului” (ipocrit, în limba persană), termen prin care autorităţile îi desemnează pe Mujahedinii Poporului, principalul grup de opoziţie în exil, interzis în Iran.

Miercuri, zeci de mii de persoane au manifestat în circa douăzeci de oraşe de provincie în semn de susţinere faţă de putere şi pentru a condamna violenţele.

Autorităţile acuză ”grupările contrarevoluţionare” şi pe Mujahedinii Poporului că au profitat de manifestaţiile ”legitime” ale populaţiei împotriva dificultăţilor economice pentru a provoca tulburări.

Citeşte şi: Pentru prima oară în ultimii 29 de ani, A NINS în Florida – VIDEO

Armata de elită a puterii, Gardienii Revoluţiei, a proclamat miercuri încheierea mişcării de contestare, calificată drept ”răzvrătire”, care a zguduit Iranul începând din 28 decembrie. Aceste tulburări s-au soldat cu 21 de morţi – în majoritate manifestanţi – şi au dus la arestarea a sute de persoane.

Clasa politică din Iran, atât reformatorii, cât şi conservatorii, s-a poziţionat împotriva violenţelor în cursul manifestaţiilor, subliniind totodată necesitatea de a se găsi o soluţie la problemele economic, în principal şomajul, care a ajuns la 30 % în rândul tinerilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.