StiripesurseȘtirile zileiAvril Haines, prima femeie care va conduce toate agențiile de informații americane

Avril Haines, prima femeie care va conduce toate agențiile de informații americane

Publicat:

Noul preşedinte al SUA, Joe Biden, a desemnat-o pe Avril Haines în funcţia de director pentru informaţii naţionale, după depunerea jurământului ea urmând să devină prima femeie care conduce comunitatea de informaţii din SUA, post creat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Senatul a confirmat, cu 84 de voturi pentru – dintre care numeroşi republicani – şi 10 voturi împotrivă, numirea lui Haines, aceasta devenind primul membru al cabinetului Biden care obţine confirmarea camerei superioare a Congresului SUA.

Citește și: Coronavirusul MUTANT face prăpăd în Portugalia

Într-o declaraţie, liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a afirmat că Avril Haines (51 de ani) este persoana potrivită pentru a conduce comunitatea de informaţii.

Fost director adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) în perioada 2013-2015, ea va superviza şi va coordona activităţile CIA, Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) şi altor 15 agenţii cu competenţe în domeniul intelligence.


În timpul audierii sale în faţa unei comisii senatoriale, Avril Haines a promis să rămână apolitică şi să restabilească încrederea în serviciile de informaţii externe, ţinta frecventă a criticilor preşedintelui anterior, Donald Trump, în timpul mandatului său.

Citește și: UE salută revenirea SUA în Acordul de la Paris

Ea a indicat că va coopera cu anchetatorii pentru a afla dacă manifestanţii care au pătruns în sediul Congresului în 6 ianuarie au fost influenţaţi de o ţară străină.

Răspunzând unei întrebări privind eventualul rol al Moscovei, Haines a spus că în trecut a constatat ”folosirea de către Rusia a unor măsuri active şi campanii de influenţare pentru a exacerba anumite divizări ale acestei ţări şi pentru a promova extremismul”. Ea promisese, printre altele, o abordare ”agresivă” faţă de China şi că va face public un raport asupra asasinării în 2018 a jurnalistului Jamal Khashoggi de către agenţi saudiţi, la Istanbul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dodon s-a dus cu alai şi flori la statuia lui Ștefan cel Mare

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, cu prilejul împlinirii a...

VIDEO Tată și fiu, înșelați cu peste un milion de lei. Un curier din Râbnița a fost reținut

Un curier de 44 de ani din Râbnița a fost reținut în flagrant, fiind suspectat că ar fi fost implicat într-o schemă de escrocherie...

Ce resurse balneare ascunde R. Moldova?

Republica Moldova face un pas important în dezvoltarea turismului balneoclimateric, prin lansarea primului studiu realizat la nivel național pentru evaluarea potențialului stațiunilor balneare, al...

Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim

Republica Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim, care vor contribui la protecția mediului și la consolidarea siguranței navigației. Proiectele de lege...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.