StiripesurseȘtirile zileiO balenă uriaşă a fost găsită moartă pe plaja din Bali

O balenă uriaşă a fost găsită moartă pe plaja din Bali

Publicat:

Carcasa unei balene cu o lungime de aproape 14 metri a fost găsită eşuată joi pe una dintre cele mai populare plaje din Bali, Indonezia, informează AFP, potrivit agerpres.

Agenţia locală pentru protecţia mediului a anunţat că va investiga cauzele morţii mamiferului gigantic, descoperit în apropierea staţiunii balneare Seminyak, în sudul insulei.

Citește și: Joe Biden a devenit al 46-lea președinte al SUA după ce a depus jurământul

”Acesta măsura 13,8 metri lungime şi 4 metri în diametru”, a precizat Prawono Meruanto, un responsabil din cadrul agenţiei, care a identificat mamiferul ca fiind probabil o balenă Bride.


Cetaceul a fost descoperit de localnici joi dimineaţă pe plaja Batu Belig.

Mai mulţi curioşi s-au strâns rapid în jurul balenei, dar, din cauza mirosului puternic degajat de carcasă, autorităţile au îngropat-o cu ajutorul unei excavator.

În luna iulie, zece balene de dimensiuni mai mici au fost descoperite pe o plajă din regiunea insulelor Sondele Mici.

Citește și: UE salută revenirea SUA în Acordul de la Paris

Locuitorii au reuşit să salveze una dintre acestea punând-o înapoi în apă.

Balenele rămân câteodată prinse de curenţi din sensuri opuse sau rămân blocate în apropierea ţărmurilor din cauza recifelor de corali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.