StiripesurseȘtirile zileiTrudeau salută începutul unei 'noi ere' care se deschide între Canada...

Trudeau salută începutul unei ‘noi ere’ care se deschide între Canada şi SUA

Publicat:

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat că va sublinia, în cadrul convorbirii pe care o va avea vineri cu preşedintele american Joe Biden, ”preocupările” sale cu privire la decizia acestuia de a anula controversatul proiect de oleoduct Keystone XL dintre Canada şi Statele Unite, salutând în acelaşi timp ”noua eră” care se deschide între cele două ţări vecine, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cadrul acestei convorbiri telefonice prevăzute pentru vineri după-amiază, prima a noului preşedinte american către un lider străin, ”îmi voi exprima preocuparea pentru locurile de muncă şi mijloacele de trai din Canada, în special în Vest”, a declarat premierul Trudeau în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : NATO a inaugurat o nouă Capabilitate de Răspuns la Incidente Cibernetice în R.Moldova

Premierul canadian a admis că ”mulţi oameni din Vestul” canadian au fost ”foarte dezamăgiţi” de decizia preşedintelui american de a bloca acest controversat proiect de oleoduct dintre Canada şi Statele Unite.

“Vom continua să fim acolo pentru a-i sprijini pe lucrătorii din toată ţara şi pentru a le apăra interesele în faţa Statelor Unite”, a spus el.


Premierul canadian a adăugat că totuşi preşedintele Biden este ”mult mai aliniat (nu) doar cu valorile mele de prim-ministru, ci cu valorile canadienilor”, dând ca exemplu între altele lupta împotriva schimbărilor climatice şi a COVID-19.

Citește și : Jens Stoltenberg salută propunerea lui Biden de prelungire a Tratatului New START

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.