StiripesurseȘtirile zileiHong Kong impune izolarea la domiciliu a mii de rezidenţi pentru...

Hong Kong impune izolarea la domiciliu a mii de rezidenţi pentru testarea obligatorie COVID-19

Publicat:

Guvernul din Hong Kong a impus sâmbătă un lockdown pentru o regiune din Peninsula Kowloon, cei 10.000 de rezidenţi fiind nevoiţi să rămână la domiciliu până când vor fi testaţi pentru depistarea noului coronavirus, iar rezultatele vor fi aflate în cea mai mare parte, informează Reuters, potrivit agerpres

Autorităţile au precizat că sunt 70 de clădiri în ”zona restricţionată” din Jordan şi că intenţionează să finalizeze procesul într-un interval de circa 48 de ore, astfel încât rezidenţii să poată merge luni la muncă.

Citește și : Prima fotografie 3D a SARS-CoV-2

Autorităţile din Hong Kong au instituit măsuri agresive pentru combaterea pandemiei de COVID-19 în acest pol financiar şi aerian al Asiei, dar măsura luată sămbătă este primul lockdown din acest oraş.

Multe clădiri sunt vechi şi prost întreţinute în această zonă de mici dimensiuni, dens populată, unde sunt des întâlnite subunităţi administrative, a precizat secretarul pentru Sănătate, Sophia Chan.


”Riscul de infectare în comunitate este destul de ridicat”, a declarat aceasta cu prilejul unei conferinţe de presă. ”După evaluare, credem că este necesar să instituim o declaraţie de restricţionare în scopul testării în zona restricţionată pentru a atinge obiectivul de zero cazuri”.

Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni

Zona restricţionată a raportat 162 de cazuri confirmate de COVID-19 luna aceasta, iar prezenţa virusului detectat în mostre din sistemul de canalizare al clădirilor din zonă a fost mai ridicată în comparaţie cu alte regiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.