StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Mexicului s-a infectat cu coronavirus

Preşedintele Mexicului s-a infectat cu coronavirus

Publicat:

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, în vârstă de 67 de ani, a anunţat că a fost depistat pozitiv la coronavirus, prezentând simptome uşoare, şi că rămâne optimist, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Regret să vă informez că am fost contaminat cu COVID-19. Simptomele sunt uşoare, dar mă aflu deja sub tratament medical’, a anunţat preşedintele duminică, pe contul său oficial de Facebook.

Citeşte şi: Australia aprobă vaccinul Pfizer-BioNTech

Lopez Obrador, care şi-a menţinut majoritatea activităţilor în timpul pandemiei, a desemnat-o pe Olga Sanchez, secretarul Internelor, pentru a-i ţine locul la conferinţa de presă cotidiană de luni până vineri, la ora locală 07:00 (13:00 GMT).

‘Voi fi atent la treburile publice de la Palatul naţional. Spre exemplu, mâine (luni) voi avea o discuţie telefonică cu preşedintele (rus) Vladimir Putin’, a precizat Lopez Obrador.


Liderul mexican de stânga a avut trei acţiuni publice la sfârşitul săptămânii trecute, ultima dintre ele vineri dimineaţă în statul San Luis Potosi (nord).

‘AMLO’, cum mai este cunoscut Lopez Obrador, suferă de hipertensiune şi a avut în trecut probleme cardiace pentru care a fost tratat într-un spital privat în 2013.

Citeşte şi: Israelul îşi deschide ambasadă în Emiratele Arabe Unite

Înaintea lui, şi alţi şefi de stat sau de guvern s-au îmbolnăvit de COVID-19, precum prim-ministrul britanic Boris Johnson, preşedinţii brazilian Jair Bolsonaro, american Donald Trump şi francez Emmanuel Macron.

Andres Manuel Lopez Obrador nu foloseşte masca în locurile publice. El a fost văzut purtând acest mijloc de protecţie doar atunci când călătoreşte cu avionul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.