StiripesurseȘtirile zileiMerav Michaeli este noua şefă a laburiştilor israelieni

Merav Michaeli este noua şefă a laburiştilor israelieni

Publicat:

Partidul Laburist din Israel l-a ales duminică pe Merav Michaeli drept noul său preşedinte, transmite dpa, potrivit agerpres.

Conform informaţiilor apărute în presa israeliană, fostul jurnalist în vârstă de 54 de ani a obţinut peste 77% din voturile exprimate.

Citeşte şi: Australia aprobă vaccinul Pfizer-BioNTech

Merav Michaeli aparţine aripii de stânga a partidului şi este un susţinător puternic al drepturilor femeilor şi muncitorilor.

Liderul anterior, Amir Perez, nu a mai participat la alegerile interne. Aproximativ 37.000 de membri de partid şi-au putut exprima votul.


Acest partid cu un trecut bogat, care a dat şefi de guvern precum Yitzhak Rabin, Shimon Peres şi Ehud Barak, este acum una din formaţiunile politice mai mici care trebuie să lupte pentru a depăşi pragul de 3,25% necesar pentru a accede în parlament (Knesset).

Precursorul Partidului Laburist a fost principalul partid de guvernământ timp de zeci de ani după înfiinţarea Israelului în 1948.

Noi alegeri parlamentare sunt programate pe 23 martie, pentru a patra oară în ultimii doi ani.

Citeşte şi: Israelul îşi deschide ambasadă în Emiratele Arabe Unite

În cel mai recent scrutin, care a avut loc în martie 2020, Partidul Laburist a participat în cadrul unei alianţe cu partidele Gesher şi Merez, împreună reuşind să obţină şapte din cele 120 de mandate de parlamentar.

După alegeri, Partidul Laburist a fost de acord să se alăture guvernului de coaliţie condus de premierul Benjamin Netanyahu şi principalul său adversar, Benny Gantz. Doar deputatul Merav Michaeli a refuzat, la acel moment, să facă parte din această coaliţie controversată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.