StiripesurseȘtirile zileiBiden va aborda cu RĂBDARE relaţiile cu China

Biden va aborda cu RĂBDARE relaţiile cu China

Publicat:

Statele Unite sunt într-o adevărată competiţie cu China, iar preşedintele Joe Biden vrea să abordeze cu “răbdare” relaţiile cu Beijingul, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, potrivit Reuters şi agerpres.

Afirmaţia vine după ce preşedintele chinez Xi Jinping, într-un discurs susţinut la reuniunea virtuală de luni a Forumului Economic Mondial, a făcut apel la liderii din întreaga lume să consolideze coordonarea politicilor macroeconomice şi să sprijine rolul G20 în guvernanţa economică globală.

Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Într-un briefing de presă la Casa Albă, Jen Psaki a spus că apelul liderul chinez nu va schimba abordarea strategică a administraţiei Biden faţă de Beijing.

“În ultimii ani am observat cum China devine mai autoritară pe plan intern şi mai imperativă pe plan extern, iar Beijingul ne pune acum la încercare securitatea, prosperitatea şi valorile în moduri semnificative care necesită o nouă abordare a SUA”, a declarat purtătoarea de cuvânt.


“Vrem să abordăm această chestiune cu răbdare strategică”, a spus ea, adăugând că administraţia Biden va discuta despre subiect cu republicanii şi democraţii din Congres, precum şi cu aliaţii şi partenerii internaţionali în următoarele săptămâni.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

Răspunzând unei întrebări dacă Biden va continua să supună unor restricţii severe gigantul tehnologic chinez Huawei, Psaki a afirmat că spionajul industrial şi furtul de proprietate intelectuală practicate de China rămân un motiv de îngrijorare.

“Viziunea noastră, viziunea preşedintelui, este că trebuie să jucăm un rol de apărare mai bun, care trebuie să includă tragerea la răspundere a Chinei pentru practicile sale injuste şi ilegale şi garantarea că tehnologiile americane nu facilitează dezvoltarea militară a Chinei”, a declarat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.