StiripesurseExterneToate întrunirile publice sunt INTERZISE în Grecia

Toate întrunirile publice sunt INTERZISE în Grecia

Publicat:

Poliţia elenă a anunţat marţi că toate întrunirile vor fi interzise timp de o săptămână din motive de ‘sănătate publică’, în timp ce o manifestaţie a extremei stângi este prevăzută pentru vineri, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Toate adunările publice de peste 100 de persoane sunt interzise până la 1 februarie’, a indicat poliţia într-un comunicat.

Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Anunţul poliţiei intervine după ce au fost lansate apeluri la o manifestaţie vineri, în sprijinul liderului operaţional al grupării extremiste de stânga “17 noiembrie”, Dimitris Koufontinas, care a început o grevă a foamei la începutul lunii ianuarie pentru a cere transferul său într-o altă închisoare.

Koufontinas (59 de ani) este considerat responsabil de 23 de asasinate, între care cele a cinci americani, doi turci şi un britanic – între 1975 şi 2000.


Grupări anarhiste şi-au anunţat intenţia de a organiza o manifestaţie lunea viitoare în faţa primăriei din Atena pentru a protesta împotriva noului plan de urbanism.

Într-un al doilea document dat publicităţii marţi, poliţia elenă a dezminţit că decizia sa de a interzice întrunirile ar avea vreo legătură cu preconizatele proteste.

Grecia este în continuare sub incidenţa unei carantine în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, iar circulaţia între regiuni este restricţionată, în timp ce locuitorii nu-şi pot părăsi domiciliul decât din motive rezonabile.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

Autorităţile au relaxat lockdown-ul la 18 ianuarie, permiţând redeschiderea magazinelor. Liceele urmează să se redeschidă lunea viitoare.

Epidemia de COVID-19 s-a soldat cu peste 5.600 de decese în Grecia, unde peste 280 de persoane sunt în prezent spitalizate la terapie intensivă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.