StiripesurseȘtirile zileiAmbasadorul chinez la Washington cere SUA să nu trateze Beijingul ca...

Ambasadorul chinez la Washington cere SUA să nu trateze Beijingul ca pe un ‘rival strategic’

Publicat:

Tratarea Chinei ca pe un “rival strategic” al Statelor Unite este eroare ce ar putea duce la “greşeli grave”, a avertizat ambasadorul chinez în Statele Unite într-un discurs către un forum online, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

De când administraţia preşedintelui Donald Trump a definit China ca pe un rival strategic în 2018, Washingtonul şi Beijingul s-au ciocnit frecvent asupra unor probleme variind de la comerţ la gestionarea de către Beijing a coronavirusului, iar noua administraţie a preşedintelui Joe Biden se aşteaptă să menţină presiunea asupra Chinei.

Citește și : FBI nu ştie nici acum unde este laptopul lui Nancy Pelosi FURAT din Capitoliu

În primul discurs major al unui oficial chinez despre relaţiile dintre cele mai mari două economii ale lumii după învestirea lui Biden, ambasadorul Cui Tiankai a reafirmat vechea poziţie a Chinei de a căuta coexistenţa paşnică cu Statele Unite, în timp ce le-a avertizat să nu treacă liniile roşii chineze.

“Tratarea Chinei ca pe un rival strategic şi inamic imaginar ar fi o uriaşă eroare strategică”, a declarat Cui forumului ce a avut loc miercuri noapte, ora SUA, joi la Beijing. “Dezvoltarea oricărei politici pe această bază ar duce doar la greşeli strategice grave”, a adăugat el.


Cui a subliniat că China vrea cooperare, nu confruntare şi a chemat ambele părţi să abordeze diferendele de opinie prin dialog. Dar el a mai spus că China nu va ceda în legătură cu aspectele privind suveranitatea şi integritatea teritorială.

“China nu va da înapoi. Sperăm că Statele Unite vor respecta interesul primordial al Chinei şi se vor abţine să treacă linia roşie”, a declarat Cui.

Hong Kong, regiunea Xinjiang din vestul Chinei, Marea Chinei de Sud şi Taiwanul au fost puncte de intensificare a disputelor între China şi Statele Unite în timpul administraţiei Trump, aminteşte Reuters.

Citeşte şi: Slovacia a testat pentru covid mai mult de jumătate din populaţie într-o campanie fulger

Deşi odată cu administraţia Biden se aşteaptă adoptarea unei abordări mai multilaterale faţă de China, Cui a avertizat că o coaliţie de aliaţi împotriva Chinei ar putea crea “noi dezechilibre”.

El a spus că China salută deciziile lui Biden de a se alătura din nou acordului asupra climatului de la Paris şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a adăugat că Beijingul spera să colaboreze cu Washingtonul în lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi coordonarea politicilor globale contra riscurilor de ordin economic şi financiar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.