StiripesurseȘtirile zileiAntonio Guterres s-a vaccinat anti-COVID şi cere ca toată lumea să...

Antonio Guterres s-a vaccinat anti-COVID şi cere ca toată lumea să aibă acces la vaccin

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a primit joi prima doză de vaccin anti-COVID-19 şi a cerut să se conlucreze pentru ca toată lumea să aibă acces la vaccin, relatează EFE, potrivit agerpres.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Guterres s-a declarat “norocos” şi “recunoscător” pentru această vaccinare şi a profitat de moment pentru a reitera necesitatea ca vaccinurile să ajungă la toată lumea. “Trebuie să lucrăm pentru a asigura ca vaccinul să fie disponibil pentru toţi, în oricare parte a lumii. Cu această pandemie, nimeni nu poate fi în siguranţă, decât atunci când vom putea fi toţi în siguranţă”, a subliniat el.

Citeşte şi: Noua administraţie americană adoptă politica lui Obama în faţa Cubei

Antonio Guterres s-a vaccinat la New York, urmând directivele aprobate de autorităţile locale, care au stabilit mai multe grupuri de prioritate pentru a avea acces la dozele disponibile. Printre cei care pot opta să se vaccineze figurează şi persoanele de peste 65 de ani, categorie din care face parte şi diplomatul portughez, în vârstă de 71 de ani.


Joi, Guterres a prezentat în faţa Adunării Generale priorităţile ONU pentru 2021, cu vaccinarea anti-COVID-19 în fruntea listei.

În discursul său, secretarul general al ONU s-a arătat foarte critic faţă de actuala lipsă de solidaritate, cu vaccinuri disponibile în ţările bogate în timp ce ţările în dezvoltare continuă să nu aibă acces la ele.

“Guvernele au responsabilitatea de a-şi proteja populaţiile, dar COVID-19 nu poate fi învinsă de fiecare ţară în parte”, a insistat şeful ONU, care a subliniat că virusul continuă să se răspândească, iar fără un control în statele în dezvoltare va suferi mutaţii, va deveni mai rezistent şi va lovi din nou ţările avansate.

Citeşte şi: Vaccinul Novavax are o eficacitate de 89,3%

El a cerut din nou mai multe resurse financiare pentru platforma COVAX, iniţiativa promovată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru un acces echitabil la vaccinuri pentru întreaga lume.

Guterres a pledat şi pentru măsuri specifice, precum acordarea de prioritate la vaccinare personalului sanitar şi categoriilor de risc, protejarea sistemelor sanitare din ţările sărace pentru a nu se confrunta cu un colaps, asigurarea unor livrări suficiente şi distribuirea justă a vaccinurilor (prin COVAX) şi distribuirea egalitară a dozelor ce prisosesc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.