StiripesurseȘtirile zileiFoşti comandanţi FARC sunt inculpaţi pentru răpiri în masă

Foşti comandanţi FARC sunt inculpaţi pentru răpiri în masă

Publicat:

Pentru prima dată de la sfârşitul războiului civil din Columbia, opt foşti comandanţi ai gherilei de stânga FARC au fost inculpaţi pentru implicare în răpiri în masă de către tribunalul post-conflict al ţării, Jurisdicţia Specială pentru Pace (JEP), informează vineri DPA, potrivit agerpres.

Timp de mai multe decenii, Forţele Armate Revoluţionare din Columbia au răpit mii de persoane pentru a folosi banii din răscumpărări la finanţarea luptei armate împotriva statului columbian.

Citeşte şi: Noua administraţie americană adoptă politica lui Obama în faţa Cubei

Rebelii au lipsit “oamenii de libertate şi au condiţionat eliberarea lor, precum şi bunăstarea, integritatea şi viaţa lor, comiţând o crimă de război, în special luarea de ostatici”, a declarat JEP joi într-un comunicat.

Printre inculpaţi se numără fostul lider de gherilă şi actual şef al partidului Comunes (noua denumire a partidului FARC – n.r.), Rodrigo Londono, cunoscut şi sub numele de “Timoşenko”, precum şi alţi foşti membri de rang înalt ai FARC.


Ei au acum 30 de zile pentru a decide dacă acceptă responsabilitatea după ce au fost învinuiţi. Dacă foştii comandanţi de gherilă îşi recunosc acţiunile, ar trebui să li se acorde reduceri considerabile ale pedepselor.

Citeşte şi: Vaccinul Novavax are o eficacitate de 89,3%

Procedurile legale actuale vizează până la 8.500 de răpiri între 1993 şi 2012.

Conflictul de 52 de ani s-a încheiat când fostul preşedinte columbian Juan Manuel Santos a semnat un acord istoric de pace cu FARC în 2016. Aproximativ 7.000 de combatanţi au fost demobilizaţi şi FARC a devenit partid politic.

Războiul a făcut 220.000 de morţi, iar milioane de persoane au fost strămutate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.