StiripesurseȘtirile zileiMii de avocaţi şi 'cetăţeni preocupaţi' vor 'să-l lase fără pâine'...

Mii de avocaţi şi ‘cetăţeni preocupaţi’ vor ‘să-l lase fără pâine’ pe Rudy Giuliani

Publicat:

Peste 3.100 de avocaţi, dar şi un fost ministru al justiţiei, 14 foşti judecători federali şi 30 de foşti procurori din biroul pe care l-a condus la un moment dat Rudolph Giuliani s-au alăturat unui apel la suspendarea licenţei sale de avocatură, pentru afirmaţii false privind fraudarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Lista actualizată, făcută publică luni de organizaţia Lawyers Defending American Democracy, cuprinde nume de avocaţi ai barourilor din 48 din cele 50 de state federale, precum şi peste 4.000 de semnatari fără legătură cu avocatura, dar care se descriu ca fiind “cetăţeni preocupaţi” din statele unde Giuliani a încercat să conteste rezultatul votului.

Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

“Semnatarii sunt avocaţi şi cetăţeni obişnuiţi din toată ţara care au văzut că atitudinea lui Giuliani întrece limita şi ne distruge democraţia”, a susţinut Christine Chung, fost procuror districtual în New York. “Giuliani nu vrea sau nu poate să se oprească din răspândit despre fraudarea alegerilor şi de fiecare dată când minte divizează societatea”, a insistat ea.

Între semnatarii petiţiei adresate Comisiei pentru reclamaţii a Baroului din New York se numără şi Stuart Gerson, fost ministru interimar al justiţiei în administraţia Clinton.


La sfârşitul lui ianuarie, un grup de avocaţi marcanţi a cerut autorităţilor judiciare din New York să-i suspende licenţa lui Giuliani pentru afirmaţiile false din plângerile post-alegeri în instanţe şi pentru că i-a îndemnat pe susţinătorii lui Trump să acţioneze cu ‘dreptul celui mai puternic’ cu puţin înainte ca aceştia să ia cu asalt Capitoliul, la 6 ianuarie.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

La rândul său, compania Dominion – mare producător american de maşini de vot, folosite şi la alegerile din 2020, în mai mult de 25 de state ale SUA – l-a dat în judecată pe Giuliani, cerând despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari şi susţinând că a cheltuit 650.000 de dolari pentru a le asigura securitatea angajaţilor săi, confruntaţi cu hărţuiri şi ameninţări cu moartea, a anunţat Reuters săptămâna trecută.

Giuliani nu pare însă să dea înapoi, iar într-o apariţie la o emisiune a fostului consilier al Casei Albe Steve Bannon, săptămâna trecută, a afirmat că tulburările din 6 ianuarie de la Capitoliu au fost de fapt un complot al aşa-zisului comitet de acţiune politică Lincoln Project, creat la sfârşitul lui 2019 de foşti şi actuali republicani pentru a împiedica realegerea lui Trump. Grupul a calificat aceste alegaţii drept “un exemplu tipic de defăimare”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.