StiripesurseExterne43% dintre bulgari NU vor să se vaccineze anti-COVID (sondaj)

43% dintre bulgari NU vor să se vaccineze anti-COVID (sondaj)

Publicat:

O proporţie de 28% dintre bulgari vor să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, iar 43% nu doresc să fie vaccinaţi contra acestei boli, indică un sondaj de opinie realizat de agenţia Trend şi publicat de cotidianul 24 Chassa, transmite marţi BTA, potrivit agerpres.

Experţii pun nivelul ridicat de ezitare legată de vaccin pe seama temerilor privind efectele adverse (12%) şi a lipsei de asigurări suficiente legate de siguranţa vaccinului (22%). Un alt factor este reprezentat de informaţiile contradictorii existente despre vaccin sau de lipsa informaţiilor (9%).

Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

Faptul că unele dintre cele mai mari companii farmaceutice se află în spatele vaccinurilor sporeşte încrederea în rândul a 36% dintre respondenţi, potrivit sondajului.

Unul din cinci bulgari (mai precis 22%) susţine că persoanele care nu sunt vaccinate anti-COVID-19 ar trebui să aibă interdicţie de a călători cu avionul, însă 57% nu sunt de acord cu această idee.


În opinia unei treimi dintre respondenţi, vaccinarea publică a unor personalităţi sau politicieni a sporit încrederea în vaccin.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

Pentru doi din trei bulgari, posturile TV şi radio de ştiri rămân principala sursă de informare despre vaccinurile anti-COVID-19. Un alt canal de informare esenţial este reprezentat de comunicarea cu alte persoane (38%), urmată de social media (28%) şi medicul de familie (27%).

Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.008 de persoane cu vârste peste 18 ani, prin metoda interviului faţă în faţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.